Cehul alungat din România, dezvăluiri în presa din ţara sa: „E o situaţie militară acolo!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la începutul pandemiei, în România au fost instaurate unele dintre cele mai dure măsuri restrictive. Iar acum, când multe ţări au renunţat la carantină, la noi se vorbeşte despre încă o prelungire a stării de urgenţă.

Specialiştii ne avertizează că pandemia va dura până în 2022 şi, cu siguranţă, avem oameni în fruntea ţării care şi-ar fi dorit ca măsurile restrictive să rămână în vigoare până atunci, dacă era posibil aşa ceva!

Doar că, din motive economice, nicio ţară din lume nu-şi permite să „sufoce“ viaţa normală în continuare. De aceea, cam peste tot în Europa, inclusiv în ţările cele mai afectate precum Italia şi Spania, restricţiile au fost deja ridicate parţial. România a rămas printre puţinele ţări în care dreptul la liberă circulaţie e, în continuare, îngrădit de Ordonanţele Militare, iar despre acest lucru a vorbit cehul Duşan Uhrin jr în presa din ţara sa.

Antrenorul de 52 de ani a fost nevoit să plece din România, cu puţin timp înainte de perioadă de carantină. Intrat în conflict cu şefii clubului Dinamo pe fondul rezultatelor slabe, Duşan Uhrin jr s-a ales cu contractul reziliat, fiind înlocuit de Adrian Mihalcea.

Ce a povestit Duşan Uhrin jr în presa din Cehia?

*N-avea rost să mai rămân în România, coronavirusul era deja prezent şi acolo.

*E o situaţie militară acolo, totul e controlat de armată. Oamenii nu pot merge în parcuri, sunt închise, nu pot ieşi după ora 10 seara. Când pleacă undeva, au nevoie de o adeverinţă. Mai mult, când se întorc de la cumpărături, autorităţile le pot cere să arate dacă în sacoşe au medicamente sau alimente.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune