Cehia şochează Europa: Decizie dură în privinţa naţionalei de fotbal din cauza COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roman Hubnik va fi căpitanul unei naţionale ansamblate peste noapte

După un debut excelent, vineri, în Liga Naţiunilor, în care au învins Slovacia cu 3-1 în deplasare, cehii vor fi, diseară, carne de tun din cauza unei măsuri impuse de Guvern.

La 7 luni de la declanşarea pandemiei de coronavirus, sunt ţări care, în continuare, adoptă decizii panicarde, de neînţeles, în numele combaterii COVID-19.

Ultimul exemplu în acest sens vine din Cehia. Naţionala de fotbal din această ţară are meci, diseară, în etapa a 2-a a Ligii Naţiunilor. Pe „Andrův Stadion“ din Olomouc, cehii vor primi vizita Scoţiei. Şi, chiar dacă vor juca acasă, cehii vor fi carne de tun pentru adversarii lor! Iar asta pentru că, după partida de vineri cu Slovacia, toată naţionala a intrat în carantină!

Au fost depistate două cazuri cu noul coronavirus în cadrul lotului, ambele în rândul unor oameni din stafful administrativ. Deşi protocolul UEFA prevede că în astfel de situaţii doar bolnavii să fie izolaţi, iar restul grupului, după o rundă de testare, să-şi vadă de activitate, Guvernul Cehiei a luat o altă decizie, carantinând întreaga naţionala mare!

Într-o primă fază, cehii au vrut chiar să anuleze meciul din această seară cu Scoţia, acceptând o înfrângere la masa verde. Apoi însă, au revenit asupra deciziei şi au recurs la o altă măsură bizară.

Potrivit jurnalistului ceh, David Čermák, de pregătirea partidei cu Scoţia se va ocupa selecţionerul naţionalei U18! Iar acesta a convocat un alt lot de 23 de jucători! Aproape toţi sunt lipsiţi de experienţa unor partide internaţionale şi unii dintre ei provin de la naţionala U20!

Căpitanul echipei a fost desemnat Roman Hubnik (36 de ani), care a evoluat ultima dată pentru Cehia în 2016, anunţându-şi retragerea de la prima reprezentativă după Euro 2016.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani