Cea mai dulce revanşă! Îngerul păzitor al CSM Bucureşti, noua campioană a Europei, a fost dată afară chiar de Gyor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jelena Grubisici, la o distracţie

CSM Bucureşti a câştigat Liga campionilor la handbal feminin, iar croata Jelena Grubisici a fost desemnată jucătoarea finalei.

Grubisici a apărat excepţional în timpul regulamentar şi în prelungiri şi din acest motiv a primit distincţia Federaţiei Internaţionale. Ea făcuse un meci  fabulos şi în semifinala cu Vardar Skopje, contribuind decisiv la succesul "tigroaicelor", care au câştigat trofeul la chiar prima lor participare în Liga Campionilor. 

Pentru Jelena victoria de ieri este şi o revanşă personală, deoarece în sezonul trecut ea a jucat la Gyor, însă conducerea echipei maghiare nu i-a prelungit contract, după ce jucătoarea din Croaţia a suferit o accidentare. aşa a ajuns Grubisici la CSM Bucureşti, formaţie la care va apăra şi în sezonul viitor.

În vârstă de 29 de ani, Jelena Grubisici a mai jucat la Lokomotiva Zagreb, Krim Ljublijana şi Gyor.

 VIDEO Reacţie nebunească a comentatorului brazilian la loviturile de la 7 metri

Massya Pessoa a dedicat victoria iubitei sale, un fotomodel canadian: "Îmi plac femeile, nu mă ascund!" 

Mărturia unei campioane. Ce a simţit Aurelia Brădeanu înaintea executării loviturii decisive de la 7 metri

VIDEO Show de neuitat la loviturile de departajare. Cum şi-a enervat Pessoa adversarele 

Povestea Isabellei Gullden, golghetera Ligii Campionilor 

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare