Ce nebunie: FCSB - Craiova, cel mai bun meci al începutului de an în România! Oltenii au dat gol cu portarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Hora

În tur, cele două formaţii s-au înfruntat la câteva ore după dispariţia legendarului Ilie Balaci. Atunci, craiovenii au obţinut o victorie emoţionantă. De această dată, emoţiile au fost pur fotbalistice, datorită unui joc care a avut de toate.

Într-un campionat anost cu multe meciuri cu efect somnifer, FCSB - Craiova a fost o raritate! S-a jucat într-un ritm alert, pe contre, cu ocazii mari de ambele părţi.

Nebunia a început din minutul 15, după ce Hora a deschis scorul dintr-o centrare perfectă trimisă de Romario Benzar (15). A fost o răsplată firească a unui joc bun prestat până atunci de echipa lui Teja. Craiova n-a dezarmat însă, dar egalarea a venit după o fază un pic norocoasă. La o pătrundere laterală în careu, care, probabil, s-ar fi finalizat cu o centrare banală, Pintilii a comis penalty, iar portarul oltenilor, Pigliacelli, a transformat de la 11 metri cu un şut care l-ar face invidios şi pe Cristiano Ronaldo (39)!

La reluare, meciul a început de-a dreptul exploziv! Bărbuţ, unul dintre cei mai buni jucători ai oltenilor în prima repriză, a fost pe fază după un şut respins în lateral de Bălgrădean şi a adus Craiova în avantaj (46).

Scorul de 2-1 în favoarea oaspeţilor a rămas pe tabelă doar trei minute! Asta deoarece, Pintilii şi Filip, cei doi mijlocaşi defensivi ai FCSB-ului, responsabili cu distrugerea acţiunilor ofensive ale adversarilor, s-au combinat superb, ultimul marcând pentru 2-2 (49).

FCSB a continuat să joace mai bine şi, într-un final, a doborât reduta olteană. Florin Tănase a pătruns în viteză în careu, a fost împins în alergare de Kelici şi a căzut ca un sac de cartofi, amplificând, aşa cum el ştie cel mai bine, intervenţia fundaşului oltean. Marius Avram a arătat spre punctul cu var şi l-a eliminat pe Kelici! Ioan Hora, omul care l-a transformat pe Gnohere într-o rezervă (francezul n-a jucat niciun minut duminică) a punctat pentru 3-2.

Finalul a fost extrem de tensionat şi, după o bătaie generală, Man şi Briceag au fost eliminaţi şi ei.

S-a terminat 3-2 pentru FCSB care s-a apropiat la trei puncte de liderul CFR Cluj cu o etapă înainte de terminarea sezonului regulat.

Clasament, zona de play-off

1. CFR Cluj 51 de puncte

2. FCSB 48p

3. CS U Craiova 45p

4. Astra 39p

5. Sepsi 37p

6. Botoşani 36p

---------

7. Viitorul 35p

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV