Ce lovitură! Cristi Chivu este noul antrenor al marelui Inter Milano. Câți bani îi oferă vicecampioana Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Chivu a ajuns, la numai 44 de ani și doar cu 13 etape ”în spate” la seniori, la una dintre cele mai importante echipe ale Europei, Inter Milano. Finalista din acest sezon a Ligii Campionilor a bătut palma cu antrenorul Parmei, după numai câteva ore de negocieri.

Cristian Chivu a bătut palma cu noua sa echipă, Inter Milano. Foto EPA EFE

În această seară, cotidianul Gazzetta dello Sport a anunțat că ”românul Chivu va fi noul antrenor al lui Inter. Mâine se semnează un contract valabil pe doi ani”. Potrivit primelor informații, antrenorul va fi plătit cu două milioane de euro pe sezon, dublu față de cât a avut la Parma. Cristi a evoluat cu succes la gruparea milaneză, iar în trecut a pregătit formațiile de juniori ale clubului. În total, a petrecut 13 ani în curtea marelui club italian, iar de mâine îl va începe pe al 14-lea.

Chivu îl va înlocui pe Simone Inzaghi

Tehnicianul bănățean a fost reactivat de Parma, care l-a angajat pentru ultimele 13 etape din Serie A, Cristian Chivu reușind să salveze echipa de la retrogradare, având câteva rezultate spectaculoase împotriva granzilor Italiei, printre care și Inter. Astfel, românul se va afla la a doua experiență bifată la seniori. El îl va înlocui pe Simone Inzaghi, care a plecat la Al Hilal, după ce în acest sezon a ratat toate obiectivele: campionat, cupa Italiei și Liga Campionilor, în fiecare competiție ieșind pe locul 2.

Gazzetta dello Sport a făcut anunțul

Inter a mers pe două variante de antrenor: spaniolul Cesc Fabregas și românul Chivu. Primul nu a fost lăsat de Como să negocieze cu vicecampioana din Serie A, în timp ce Parma și-a dat ok-ul pentru discuțiile dintre cele două părți. Astfel, România va avea din nou un antrenor aflat la cârma unei echipe de top din Europa. Ultimul a fost Mircea Lucescu, cel care a antrenat-o tot pe Inter, în perioada 1998-1999.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”