Ce iniţiativă a pus în aplicare Cardiff City pentru a nu plăti toată suma de transfer în cazul argentinianului Emiliano Sala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daily Mail scrie că avocaţii clubului Cardiff City fac tot posibilul  pentru a fenta măcar parţial plata sumei de transfer pentru fotbalistul decedat în urma accidentului aviatic de la jumătatea lunii trecute

Astfel, şefii clubului Cardiff City ar fi trimis scrisori altor grupări din Premier League prin care vor să afle dacă este posibil să nu plătească în totalitate suma de transfer, care se ridică la 17 milioane de euro, în contextul în care FC Nantes a solicitat o primă tranşă din această mutare.

Pe 7 februarie, gruparea din Cardiff dăduse asigurări că îşi va respecta angajamentul, în totalitate, faţă de Nantes, însă, în acel moment, ar fi fost preocupat de familia jucătorului decedat. Clubul mai susţinea că intenţionează să plătească banii doar după ce ancheta va stabili cauzele accidentului aviatic

Epava avionului în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala a  fost găsită, la 3 februarie, pe fundul Canalului Mânecii.

Avionul de tip Piper Malibu, în care se aflau Sala şi pilotul, a fost dat dispărut, la 21 ianuarie, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.

Emiliano Sala a fost incinerat, sâmbătă, la Progreso, în Argentina.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea