Ce au scris italienii despre Cristi Chivu, după chinul lui Inter Milano cu o outsideră de la Cupa Mondială a Cluburilor

0
Publicat:

După o remiză în primul meci de la Cupa Mondială a Cluburilor, 1-1 cu mexicanii de la Monterrey, Inter Milano a obținut aseară o victorie în runda a doua a fazei grupelor, 2-1 cu Urawa Red Dimonds. A fost primul succes al lui Cristi Chivu de la preluarea formației italiene, la capătul unui meci dramatic.

Cristi Chivu a obținut prima victorie cu formația milaneză. Foto Facebook Inter

Japonezii, considerați outsideri la Mondialul cluburilor, au condus cu 1-0 până în minutul 78, chiar dacă au fost înghesuiți tot meciul în propriul careu de formația europeană. Cu un Chivu transfigurat pe parcursul partidei, Inter a reușit egalarea în urma unui corner, când golgheterul Lautaro Martinez a marcat din întoarcere. Victoria izbăvitoare a fost adusă în minutele suplimentare, când rezerva Valentin Carboni a punctat pentru 2-1.

Cristi Chivu s-a confruntat cu mari probleme de lot, Calhanoglu, Frattesi, Dumfries, Pavard sau Thuram fiind accidentați. Chiar și așa, vicecampioana Europei a dominat total partida în fața unui adversar abordabil, încheind meciul cu o posesie de 82%. Însă jucătorii antrenați de român au nimerit rareori poarta japonezilor, astfel că meciul a fost un chin pentru Inter.

Chivu, are capacitatea de a schimba din mers

Până la urmă, totul s-a terminat cu bine și Inter, cu 4 puncte după primele două etape, e la mâna lui în lupta pentru calificarea în optimi. Cu un egal în ultimul meci din grupă (26 iunie, ora 4.00), de data aceasta contra unui adversar de același calibru, River Plate, echipa lui Cristi Chivu merge mai departe la Mondialul cluburilor.

Italienii de la Tuttomercatoweb i-au acordat românului nota 6,5, la fel ca pentru marcatori golurilor lui Inter, Valentin Carboni și Lautaro Martinez. ”Lui Simone Inzaghi i se spunea adesea: planul A este bun, dar lipsește planul B. Aici, dacă e un semnal pe care Chivu vrea să-l transmită, este că Interul lui trebuie să aibă mereu un plan B. Când echipa e în dificultate, el amestecă din nou cărțile și încearcă ceva diferit. A fost răsplătit de unul dintre copiii săi din fotbal (n.r. Carboni, pe care l-a antrenat la U19)”, au scris italienii despre Cristi Chivu.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”