Ce a însemnat pentru Simona Halep colaborarea cu Darren Cahill

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darren Cahill şi Simona Halep

Simona Halep nu va mai fi antrenată de Darren Cahill şi în 2019, colaborarea dintre ei încetând la finalul acestui an.

Australianul a invocat motive personale în luarea acesetei decizii, după cum Adevărul a prezentat AICI. Colaborarea dintre Simona Halep şi Darren Cahill s-a încheiat după aproape patru ani. De-a lungul acestora, românca a cucerit 7 trofee, printre care şi cel mai important titlu al carierei: Roland Garros. De asemenea, a mai jucat 7 finale WTA.

Începută ca o colaborare în 2015, relaţia antrenor-jucător dintre Cahill şi Halep a devenit permanentă în 2016 şi nu s-a mai întrerupt până pe 9 noiembrie 2018. De-a lungul acestei perioade, Simona Halep a cucerit 7 titluri WTA din totalul de 18 pe care le are în palmares.

În 2016 ea s-a impus la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a cucerit titlul de la Madrid, iar în 2018 a obţinut alte trei trofee: Shenzhen, Roland Garros şi Montreal.

De asemenea, a mai jucat alte 7 finale, dintre care cele mai importante au fost cele de la Roland Garros (2017) şi Australian Open (2018).

Mesajul lui Darren Cahill la despărţirea de Simona Halep. Ce l-a determinat pe australian să ia această decizie

Cum a reacţionat Simona Halep după ce Darren Cahill a anunţat că renunţă la colaborare

Ilie Năstase: Halep nu mai are nevoie de antrenor!

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model