Cazul Halep: Cade o teorie ridicolă invocată mai bine de un an. Simona, îndemnată să zică adevărul

0
Publicat:

Până să avem explicațiile detaliate ale suspendării Simonei, furnizate în 126 de pagini de Sport Resolutions, s-a tot vehiculat că Halep e o victimă a sistemului antidoping! S-a spus că s-a dorit scoaterea ei din circuit, astfel încât să cadă un nume mare în tentativa organizațiilor internaționale de a dovedi că se luptă împotriva dopajului. Și, bineînțeles, s-a pus o „placă tocită“ pe care o vedem periodic: „Lumea are ceva cu noi, că suntem din România“.

Simona Halep

Această idee a fost demontată de Cristi Balaj, fost arbitru, dar și președinte al Agenției Naționale Antidoping (ANAD), în perioada 2019-2021. În dialog cu sport.ro, într-un material semnat de jurnalistul Florin Caramavrov, actualul președinte al CFR-ului a respins vehement teoria potrivit căreia „Simo“ ar fi fost victima unor jocuri de culise.

Consider că e total greșit dacă cineva își imginează că cei de afară au ceva cu românii. Ei o privesc doar ca pe o sportivă (n.r. – pe Simona Halep). Pașaportul biologic e o descoperire greu de combătut (n.r. – în cazul Halep arată dopaj sanguin). Și refuz să cred că se poate întâmpla în ziua de azi ca probele să fie contaminate. Îmi doresc ca Halep să-și demonstreze nevinovăția la TAS. Dacă se va întâmpla să fie o sentință în defavoarea ei, consider că a fost păcălită sau, așa cum s-a exprimat ea, trădată. Singurul lucru ce-i mai rămâne de făcut e să spună cine a trădat-o“, a spus Balaj.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu