Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Ardelenii s-au dezlănțuit pe finalul partidei cu Paksi. Foto Facebook CFR Cluj

Ardelenii s-au impus grație golurilor marcate de Fică (35), Munteanu (85) și Muhar (90), asta după ce maghiarii au ratat un penalty, de două ori, la scorul de 1-0. Odată cu accederea în turul secund, CFR Cluj a primit și un bonus financiar din partea UEFA. Potrivit site-ului forului continental, în primele trei tururi preliminare, echipele participante în Conference League, Europa League și Champions League primesc premii egale.

Astfel, clujenii și-a asigurat 175.000 de euro, aceeași sumă pe care a primit-o FCSB pentru calificarea în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Însă victoria elevilor lui Dan Petrescu a fost plătită scump: Emerllahu și Kamara s-au accidentat, despre ultimul vorbindu-se că va sta în afara terenului pentru  lungă perioadă de vreme.

Până la ”dubla” cu Lugano, CFR își va afla luni posibilul adversar din turul 3 preliminar al Europa League. Câștigătoarea Cupei României nu va fi cap de serie la tragerea la sorți, astfel că în urne o așteaptă un adversar dificil.

Echipele cu care ar putea pica CFR Cluj în turul 3

Shakhtar Donetsk/ Beșiktaș

Braga / Levski Sofia

PAOK

Midtjylland / Hibernian

Legia Varșovia / Banik Ostrava

Anderlecht / Hacken

Șheriff Tiraspol / Utrecht

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare