Cătălin Tănase:„Dinamo Kursk ne-a dominat fizic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Tănase şi-a condus echipa până în „sferturile“ Eurocup

Deşi a avut un avantaj ce părea liniştitor, 18 puncte după meciul tur, MCM Târgovişte a ratat calificarea în semifinalele Eurocup la baschet feminin, fiind învinsă cu 76-55. A fost o înfrângere la 21 de puncte, după un final dramatic, în deplasarea de la Kursk, despre care antrenorul Cătălin Tănase vorbeşte la rece.

„Adevărul sporturi": Rusoaicele aveau doar patru puncte avantaj la începutul sfertului patru. Apoi a venit acea ruptură în jocul vostru. Ce s-a întâmplat?

Cătălin Tănase: Este foarte greu de găsit o explicaţie, mai ales în condiţiile în care am decis să merg pe mâna jucătoarelor cu experienţă. Au fost câteva situaţii în care am avut neşansă şi am primit coşuri pe ultimele secunde de atac, uneori din poziţii imposibile, cum a fost coşul de trei puncte marcat de Bimbaite pe final, cu Shay Doron apărându-se agresiv. A fost o aruncare la disperare care a intrat.

Majoritatea punctelor voastre au venit de la distanţă şi de la semidistanţă. A fost atât de mare diferenţa faţă de Kursk sub panou?

În spaţiul de trei secunde lupta a fost dură. Ele au jucat tare, ne-au dominat fizic şi, în special în sfertul patru, maniera de arbitraj le-a permis un joc la limita regulamentului. Practic am fost obligaţi să aruncăm de la distanţă în condiţiile în care sub panou au fost destule contacte evidente trecute cu vederea. Dacă vă uitaţi pe statistici, noi am beneficiat de doar trei aruncări libere, toate în prima jumătate. Iar în sfertul patru, cum nu am mai avut aceeaşi precizie de la distanţă, echilibrul s-a rupt. Însă nu pot să spun că am pierdut meciul din cauza arbitrajului, cred că am avut multă neşansă.

Aţi avut un program destul de încărcat în ultima vreme. Nu exista posibilitatea amânării deplasării de la Arad, de exemplu?

Practic, acest program ne-a pus în imposibilitatea de a amâna vreun meci. Urmează un calendar încărcat pentru noi şi nu aveam când să reprogramăm meciul cu ICIM, dar atunci când eşti angajat în trei competiţii este normal. Spre exemplu, calendarul din Rusia este mult mai lejer şi Kursk nu a jucat niciun meci între disputele cu noi.

Au existat discuţii privind finalul meciului de la Târgovişte, când Tina Thompson a păstrat mingea în loc să arunce?

Absolut deloc. Nu s-a pus problema şi nu am căutat asemenea cauze pentru acest insucces. Aşa putem să luăm în calcul cele şapte libere ratate în meciul de acasă, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum, sau faza în care mingea aruncată de Larisa Toma s-a învârtit de câteva ori pe inel dar nu a intrat.

Ce a însemnat acest an în competiţiile europene pentru Târgovişte?

În primul rând o performanţă deosebită. Poate că obiectivul a fost prea mare pentru noi, la al doilea an de Eurocup, dar am reuşit un parcurs bun care ne va ajuta în sezonul următor. A fost o experienţă importantă pentru mine şi pentru colegii mei din staff-ul tehnic şi cel administrativ şi am avut multe de învăţat. Ne bucurăm că am reuşit să umplem sala la fiecare meci de acasă al echipei şi le mulţumim fanilor că au fost mereu alături de noi şi sper că am adus momente de bucurie pentru baschetul din România cu această performanţă unică în ultimii 25 de ani.

"La doar al doilea an de Eurocup cred că am reuşit un parcurs bun din care am avut cu toţii de învăţat."
Cătălin Tănase
antrenor principal
MCM Târgovişte

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine