O campioană olimpică la gimnastică s-a dedicat misionarismului pentru Martorii lui Iehova
0Oana Ban a făcut parte din generația de excepție a gimnastelor României care au cucerit media de aur la Jocurile Olimpice de la Atena, în 2004. S-a lăsat de sport în preajma majoratului, iar în ultimii 20 de ani s-a dedicat găsirii de adepți pentru cultul Martorii lui Iehova.
Născută pe 11 ianuarie 1986, Oana Ban a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial din 2002, la bârnă, iar anul următor a repetat performanța, cu echipa. La Jocurile Olimpice de la Atena 2004, a cucerit titlul suprem, alături de Monica Roșu, Alexandra Eremia, Cătălina Ponor, Daniela Șofronie și Silvia Stroescu, concurând la paralele, bârnă și sol.
Atunci, Oana ar fi trebuit să evolueze și în finalele de la individual compus și sol, dar o accidentare suferită la ultimul exercițiu din competiția pe echipe a împiedicat-o. La sol a fost înlocuită de Daniela Șofronie, care a câștigat medalia de argint la Olimpiada de la Atena. După ce s-a lăsat de gimnastică, a lucrat la o sală de sport, iar în timpul liber a făcut misionarism pentru cultul Martorilor lui Iehova. De 11 ani, fosta sportivă s-a mutat în Cipru, unde face aceeași muncă de voluntariat, căutând adepți pentru acest cult.
Oana Ban a povestit în cadrul podcastului Contraste câteva pasaje din viața sa. „Am venit în Cluj, am intrat la Facultatea de Educație-Fizică și Sport, automat. Și, da, eu aveam un plan, de atunci am zis că vin în Cluj și vreau să studiez Biblia. Eu n-am fost în nici un club până la 19 ani. Și am copilărit și am crescut și la Deva, cu învățăturile astea pe care mi le-a zis mama. Mai citeam Biblia între antrenamente, dar nu aveam eu foarte mult timp.
Dar mă rugam, în schimb mă rugam. Ceea ce fac acum pentru Martorii lui Iehova e pur și simplu o lucrare voluntară pe care până la urmă Iisus Hristos a început-o. E o lucrare care îmi oferă satisfacție și bucurie și e frumos să faci ceea ce îți place și în care, până la urmă, să găsești satisfacție”, a spus ea, în cadrul podcastului Contraste.
“Am ales, împreună cu soţul meu, să facem muncă de misionariat în cadrul Martorilor lui Iehova. Este ceea ce ne-am dorit, este chemarea pe care o simțim. Nu e nimic senzațional, cum poate ar aștepta unii să audă, sau să citească. Asta am ales noi”
”Mă rugam în gând, pur și simplu. Și în timpul exercițiului la sol la Atena (n.r. – în finala pe echipe), după ce m-am accidentat înainte să mă duc spre ultima linie acrobatică, m-am rugat. M-am rugat așa, scurt, nu trebuie să fie ceva complicat.
Pe podium, la Olimpiadă, au fost euforie, bucurie și emoție, dar medalia aia nu îmi dă viață veșnică. E o bucurie, da, și un lucru pentru care ai muncit, și mă bucur pentru rezultatul ăsta. Dar e așa, o chestie de o săptămână, două, trei, o lună, în care oamenii te aclamă! Dar, gata, după aceea vine următoarea generație și următoarea și tot așa…”, declarat fosta sportivă.