Călcâi CR7, parabolă Messi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ronaldo a marcat cu spatele la poartă

La interval de câteva ore, cei mai buni jucători din lume au inventat două goluri de pus în ramă. 

Cristiano Ronaldo şi Leo Messi continuă să se tachineze de la distanţă. Dacă în urmă cu o săptămână argentinianul răspunsese cu un "poker" la "dubla" portughezului, acum cei doi s-au duelat la impresia artistică. Astfel, titlul de "golul etapei" în Spania ar trebui împărţit frăţeşte între vedeta Realului şi starul Barcelonei, ambii cu reuşite incredibile.

Cronologic, primul a punctat CR7, portughezul marcând golul victoriei "galacticilor" în deplasare cu Rayo Vallecano (1-0), o echipă din suburbiile Madridului. Cum? O fază confuză în careul gazdelor a fost rezolvată de Ronaldo cu spatele la poartă, mai exact cu un călcâi de geniu care a furişat mingea în plasă sub privirile uluite ale fundaşilor şi portarului celor de la Rayo. „Nici eu nu credeam că mingea va intra. Am lovit-o tare, iar acest lucru i-a surprins pe toţi", s-a confesat atacantul Realului după meci.

La câteva ore după super-golul lui Ronaldo, o altă execuţie a lăsat Spania şi întreaga lume cu gura căscată. În Atletico Madrid - Barcelona (1-2), Leo Messi n-a făcut cel mai bun meci al carierei, dar cu siguranţă a înscris unul dintre cele mai spectaculoase goluri.



Messi, ca Hagi în '94

Degeaba s-au plâns cei de la Atletico că argentinianul a bătut lovitura liberă într-un moment în care zidul abia se aranja, pentru că parabola lui Messi ar fi lăsat fără replică şi doi portari. Felul în care mingea a luat înălţime după care a coborât în vinclu, la încheietura barelor, ne-a amintit de golul lui Gică Hagi cu Columbia la Mondialul din 1994.

Turcia are un Ronaldo

Golgheterul Turciei, Burak Yilmaz (Trabzonspor), e la egalitate de goluri marcate cu Cristiano Ronaldo (29), dar e dezavantajat în clasamentul "Ghetei de Aur" de coeficientul de ţară inferior.

Ronaldo - Messi 29-28, în Primera

„Nu cred că mai avem şanse la titlu", a declarat antrenorul Barcelonei, Pep Guardiola, recunoscând faptul că avantajul de 10 puncte al Realului e aproape imposibil de recuperat în ultimele 14 etape. În schimb, lupta pentru întâietate în clasamentul golgheterilor rămâne deschisă, scorul dintre Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi fiind acum de 29-28. Câştigătorul va triumfa cu siguranţă şi în ierarhia „Ghetei de Aur 2012", în niciun alt campionat de top al Europei neînregistrându-se un asemenea procent de eficacitate.

Golgheterii din campionatele tari ale Europei

Spania
1. Ronaldo (Real Madrid) 29
2. Messi (Barcelona) 28
3. Falcao (Atl. Madrid) 15

Anglia   
1. Van Persie (Arsenal) 22
2. Rooney (Man. United) 17
3. Agüero (Man. City) 16
    D. Ba (Newcastle) 16

Italia   
1. Di Natale (Udinese) 18
2. Cavani (Napoli) 15
    Denis (Atalanta) 15
    Ibrahimovici (AC Milan) 15

Germania   
1. Gomez (Bayern) 18
    Huntelaar (Schalke) 18
3. Lewandowski (Dortmund) 16

Franţa
1. Giroud (Montpellier) 16
2. Nene (PSG) 12
3. Aubameyang (St. Etienne) 10
    Gomis (Ol. Lyon) 10
    Gameiro (PSG) 10

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!