Căderea „zeilor“ pe tărâmul lui Allah, la Doha: Concluzii după încheierea optimilor Mondialului

0
Publicat:

Se spune că Mondialul e un maraton fotbalistic, iar echipele care încep în forță, cu câte o victorie cu un scor fluviu, se vor „tăia“ ulterior, pe când cele care pornesc mai greu, dar cresc de la un meci la altul, devin pretendente la trofeu.

Arabii asistă la un Mondial cu adevărat spectaculos găzduit de Qatar.

În cazul Spaniei, această teorie se verifică din plin! Naționala pregătită de Luis Enrique (52 de ani) a oferit scorul primei etape din faza grupelor: 7-0 cu Costa Rica. Și se vorbea despre o generație-minune, cu puștii Gavi (18 ani), Ferran Torres (22 de ani) și Pedri (20 de ani). O concluzie pripită, după cum s-a și văzut, ulterior. Pentru că acel succes a rămas singurul obținut de iberici în Qatar! Ei au remizat cu Germania (1-1) și au „reușit“ să piardă cu Japonia (1-2). Despre acest al doilea meci s-a vorbit mult, vehiculându-se ideea că Spania a cedat deliberat, pentru a scoate Germania din competiție și a ocoli un culoar mai complicat pe care se afla Brazilia și Argentina.

Dacă a fost așa sau nu, nu vom afla niciodată. Cert e că ibericii au scăpat de cele două forțe sud-americane, însă au dat de Maroc. Iar acum sunt în drum spre casă. Pentru că africanii au furnizat marea surpriză a optimilor – de fapt, și singura! – eliminând Spania după executarea loviturilor de departajare. Aici, totul a mers prost pentru spanioli, care au avut procentaj de sută la sută la ratări: trei din trei! De partea cealaltă, marocanii au transformat trei din cele patru execuții, doar Benoun având șutul apărat de Unai Simón.

Această eliminare, după executarea loviturilor de departajare, a adus o bornă neagră pentru Spania: prima națională din istoria Cupelor Mondiale care pierde patru partide la penalty-uri. Până la eșecul de marți seară, au fost cele cu Rusia (optimile CM 2018), Coreea de Sud (sferturile CM 2002) și cu Belgia (sferturile CM 1986).

Luis Enrique, socoteli greșite la Mondialul din Qatar.

„Furia Roja“ nu prea mai sperie pe nimeni

Chiar dacă eliminarea Spaniei a zguduit lumea fotbalului, în realitate, la ce rezultate au avut ibericii la Mondiale în ultima vreme, eșecul lor nu e chiar surprinzător. Concret, ultimul Mondial reușit pentru Spania a fost cel din 2010, câștigat în Africa de Sud, după o finală cu Țările de Jos. De atunci, „Furia Roja“ nu prea sperie pe nimeni și nu prea bate pe nimeni! Dovadă și bilanțul ibericilor la Mondialele din 2014, 2018 și 2022: 11 meciuri, 3 victorii, 3 remize, 5 înfrângeri (două la penalty-uri). Iar meciurile câștigate au fost cu Australia (3-0 în 2014), Iran (1-0 în 2018) și Costa Rica (7-0 în 2022).

Walid Regragui, un selecționer care a scris istorie cu Maroc.

Maroc, calificare istorică

Succesul marocanilor în fața Spaniei înseamnă că, pe lângă Europa, cu cinci naționale calificate, dar și America de Sud, cu două echipe, continentul african are și el o reprezentantă în sferturile CM 2022.

Prin atingerea acestei faze, Maroc a devenit doar a 4-a formație din Africa ajunsă printre ultimele opt la un Mondial, după Camerun (CM 1990), Senegal (CM 2002) și Ghana (CM 2010). Mai mult, marocanii au stabilit și o premieră: selecționerul lor, Walid Regragui (47 de ani), e primul antrenor african care atinge sferturile unui Mondial, în condițiile în care, în trecut, Camerun a fost pregătită de Valery Nepomnyashchy (Rusia), Senegal de regretatul francez, Bruno Metsu, iar Ghana de sârbul Milovan Rajevac.

Încântat de reușita echipei sale, Walid Regragui a și explicat cheia succesului cu Spania: „Am acceptat să n-avem posesia. Nu de frică. Dar avem umilinţa să spunem că nu suntem încă Franţa, Germania sau Anglia să rivalizăm cu ei în ceea ce priveşte posesia. Nu sunt un magician. Am lucrat patru zile la acest plan de joc. Care s-a respectat și am ajuns la penalty-uri, iar apoi a fost o loterie. Dacă mi s-ar fi spus înainte de acest Mondial că vom juca, pe rând, cu Croaţia, Belgia şi Spania, fără a pierde, aş fi semnat orice“.

Cristiano Ronaldo a fost introdus pe teren din minutul 74.

Cristiano Ronaldo, căpitanul lăsat pe bancă

Dacă Maroc – Spania a fost dramatic, în schimb, ultimul meci din optimile Mondialului, Portugalia – Elevția (6-1) a fost fără istoric. Probabil, de aceea, s-a și vorbit mai mult despre un fotbalist care mai mult a stat pe tușă la acest meci: Cristiano Ronaldo (37 de ani).

Titularizat în primele trei partide ale lusitanilor în Qatar, dar schimbat de fiecare dată – a marcat un gol din penalty cu Ghana – CR 7 a fost lăsat pe bancă de selecționerul Fernando Santos (68 de ani). O decizie inspirată, în condițiile în care înlocuitorul lui Ronaldo în primul „11“,Gonçalo Ramos (21 de ani), a marcat trei goluri! De remarcat că, până la fabulosul meci făcut cu Elveția, atacantul lui Benfica adunase doar 33 de minute în tricoul naționalei!

Mondialul din Qatar, fazele eliminatorii

Optimi

*Olanda – SUA 3-1

*Argentina – Australia 2-1

*Franța – Polonia 3-1

*Anglia – Senegal 3-0

*Japonia – Croația 1-1 (1-3 după loviturile de departajare)

*Brazilia – Coreea de Sud 4-1

*Maroc – Spania 0-0 (3-0 după loviturile de departajare)

*Portugalia – Elveția 6-1

Sferturi

*Croația – Brazilia (Mâine, ora 17.00)

*Olanda – Argentina (Mâine, ora 21.00)

*Maroc – Portugalia (Sâmbătă, 17.00)

*Anglia – Franța (Sâmbătă, ora 21.00)

Semifinale

*Olanda / Argentina – Croația / Brazilia (13 decembrie, ora 21.00)

*Anglia / Franța – Maroc / Portugalia (14 decembrie, ora 21.00)

Finala mică

*17 decembrie, ora 17.00

Finala

*18 decembrie, ora 17.00

Toate meciurile Mondialului se vor vedea, în continuare, pe TVR 1.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Răsturnare de situație în cazul morții Andreei Cuciuc. Ce ascundea familia? Acuzații și dezvăluiri incredibile despre moartea adolescentei la Balul Bobocilor. La ce presiuni a fost supusă familia
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători
Black Friday 2025 la Various Brands: outfit complet de iarnă pentru femei, cu cea mai mare reducere. Idei de cadouri pentru sărbători
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Există 21 de tipuri diferite de penisuri, spun studiile. Cum să ai parte de plăcere maximă, indiferent de formă
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?