Ca-n armată! „Animalul“ face două antrenamente pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jorge Costa, alături de secunzii Dican şi Magalhaes urmăresc îndeaproape mişcările jucătorilor

Disciplinarea jucătorilor este obiectivul primordial al lui Jorge Costa la CFR, iar în acest sens, portughezul îi cheamă pe jucători chiar de două ori pe zi la antrenamente.

„Gata vacanţa, a început munca“. Acesta este mesajul transmis de noul antrenor jucătorilor la reunirea lotului, de ieri. Jorge Costa are intenţii serioase cu „vişiniii“ şi doreşte să imprime atitudinea de războinic pe care o avea el în teren atunci când era fotbalist. 24 de jucători au răspuns cu „prezent“ la reunirea lotului, absenţi fiind Emmanuel Kone, care a invocat motive personale, Mureşan şi Buş, care se află la loturile naţionale, Bakary, Kapetanos şi Maftei, care au probleme medicale şi Weldon, al cărui transfer încă nu este perfectat în proporţie de 100%. Mai mult, ivorianul Kone se află pe lista neagră şi nu va face deplasarea în primul cantonament al verii, din staţiunea austriacă Abtenau. La reunire au fost prezente şi noile achiziţii, Lionn, Camora, Renan, Sougou şi Ronny.

Disciplină şi pregătire fizică la nivel maxim

Supranumit „Tancul“ şi „Animalul“ pe vremea când era jucător, Jorge Costa nu are de gând să accepte jumătăţile de măsură nici la Cluj. Acesta şi-a atenţionat jucătorii încă de la prima şedinţă de pregătire că trebuie să fie extrem de serioşi şi cu mentalitate de învingători dacă vor să facă performanţă cu CFR.

Acesta a stabilit programul de pregătire pe toată săptămâna şi jucătorii au avut surpriza să afle că de două ori săptămânal au programate antrenamente atât de dimineaţa, cât şi după amiază. Deşi ieri abia s-au dezmorţit după revenirea din vacanţă, Cadu şi compania au două şedinţe de pregătire astăzi, la 9.30 şi 16.30, la fel ca şi vineri. În rest, în fiecare zi se vor prezenta pe terenul CUG o singură dată. Căpitanul Cadu este responsabil cu traducerea indicaţiilor către jucători, el fiind cel mai longeviv străin din lot. CFR va pleca în primul stagiu de pregătire, de la Abtenau, în data de 20 iunie.

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute