Bute, în ring cu un măcelar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Bute îşi pune pentru a cincea oară centura în joc, peste două zile, la Montreal. Adversarul îi va fi Edison Miranda, un pugilist de 29 de ani, care are în spate o poveste de viaţă impresionantă.

Poreclit „Pantera", Miranda s-a născut la 7 ianuarie 1981 în portul columbian Buenaventura, dar a fost abandonat de mama sa, o adolescentă de numai 14 ani, pe când avea o lună. Edison a fost luat de o familie milostivă, însă la 9 ani a fugit pe străzi, mânat de dorinţa de a-şi găsi mama.

După luni întregi în care a căutat-o, puştiul a reuşit să dea de urma unui unchi, pe un şantier de construcţii. Acesta l-a condus la locuinţa surorii sale, dar reîntâlnirea mamă-fiu n-a fost deloc fericită. Femeia l-a ignorat total, drept pentru care viitorul boxer era lăsat să doarmă afară sub copaci, indiferent de vreme.

Cu mâncarea, lucrurile stăteau şi mai dramatic. Miranda se hrănea cu ce primea din mila oamenilor, iar atunci când nu se lipea de nimic scotocea prin pubelele de gunoi. "Au fost zile când am mâncat şopârle sau păsări moarte", a povestit peste ani columbianul.  La 12 ani, Edison s-a apucat de muncă pentru a putea supravieţui.

A început la cules de plante medicinale, a continuat în construcţii, iar la 14 ani omora şi tranşa vite la un abator. A fost perioada în care nu i-a lipsit carnea şi s-a pus pe picioare din punct de vedere fizic, drept pentru care un an mai târziu s-a apucat de box, sport care avea
să-i schimbe radical viaţa. Acum Edison Miranda locuieşte lângă Los Angeles, iar vremurile când mânca de pe jos au fost date uitării.

Are 33 de victorii (29 prin KO) la profesionişti, din 37 de meciuri şi peste două zile vrea să-i smulgă centura lui Bute la categoria supermijlocie, versiunea IBF: „Niciodată nu m-am simţit mai pregătit mental sau fizic pentru o luptă ca acum. Îmi place la Montreal, pentru că aici e iubit boxul. Ştiu că Lucian Bute este eroul canadienilor, dar eu le voi oferi spectacol. Fanii nu vor fi trişti atunci când Bute îşi va pierde titlul, pentru că vor vedea în ring o «panteră» neînfricată".

"Ştiu povestea lui Miranda şi-l apreciez pentru ambiţia lui de a-şi schimba destinul. În general, boxul e al oamenilor săraci."
Lucian Bute
campion mondial IBF

Mai multe pentru tine:
Secretele morții armatei lui Napoleon: ADN-ul dezvăluie cum bacteriile și păduchii au schimbat istoria
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Analiza medicală tot mai cerută de pacienți. „Cunoașterea valorii ajută doctorul să ajusteze agresiv ceilalți factori de risc”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian