Burleanu l-a "înţepat" pe Piţurcă: "Se simte detensionarea atmosferei la lot"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu, preşedintele FRF

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a asistat la antrenamentul naţionalei din această dimineaţă, încercând să transmită încredere echipei.

Şeful fotbalului românesc a afirmat că obiectivul imediat este victoria cu Irlanda de Nord. "Aceasta ne duce pe primul loc al grupei şi care ne va ajuta să vedem calificarea de pe primul loc. Ar fi extraordinar să ne prindă iarna cu 10 puncte în cont şi primul loc în grupă. Dar, nu este nimic de pierdut şi dacă nu învingem”, a declarat Burleanu, care a trimis nişte săgeţi către fostul antrenor, Victor Piţurcă. 

"Atmosfera de la echipa naţională este foarte bună în acest moment, se simte o detensionare. Apoi, aş vrea să remarc prezenţa lui Mircea Lucescu în cantonamentul naţionalei, un element de normalitate, greu de petrecut în trecut.Una peste alta, jucătorii sunt încântaţi de noua atmosferă de la lot”, cu trimitere directă la Victor Piţurcă, recunoscut pentru sistemul său rigid. 

Mai multe pentru tine:
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă