Burleanu îi pregăteşte o mare surpriză lui Mircea Sandu: „Mă întreb dacă ar trebui să mai fie preşedinte de onoare!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iritat de caracatiţa pe care a descoperit-o la FRF după ce a câştigat alegerile, Burleanu vrea să cureţe federaţia de orice reminiscenţă din "era Mircea Sandu", motiv pentru care este hotărât să propună sistarea beneficiilor pe care le are fostul şef de la Casa Fotbalului.

La aproape trei luni după ce a fost ales preşedinte la FRF, Burleanu este în continuare la cuţite cu fostul şef Mircea Sandu. Cel din urmă a fost propus pe 5 martie ca preşedinte de onoare al federaţiei, iar membrii care au votat la acea dată au fost de acord cu această propunere, Sandu beneficiind de o rentă viageră consistentă.

Deranjat din cauza atitudinii "Naşului", Burleanu îşi doreşte ca Sandu să fie tăiat de pe orice stat de plată al federaţiei şi, mai mult decât atât, să nu mai fie preşedinte de onoare. Actualul şef de la Casa Fotbalului susţine că Adunarea Generală Extraordinată din 28 iunie va lua în calcul ruperea oricărei legături a lui Sandu cu FRF.

"Beneficiile pe care le are sunt foarte mari. Mă întreb dacă domnul Mircea Sandu ar trebui să mai continue sau nu în funcţia de preşedinte de onoare. E decizia membrilor afiliaţi, care trebuie să se pronunţe dacă toate facilităţile financiare pe care domnul Mircea Sandu le-a primit prin acel contract, pe sub masă, ca să spunem aşa, sunt în regulă sau nu. Pentru că ce s-a întâmplat atunci este un lucru total nelalocul lui. Membrii afiliaţi au votat un preşedinte de onoare, nicidecum facilităţi financiare viagere. Federaţia Română de Fotbal nu îşi permite asemenea cheltuieli. Membrii afiliaţi trebuie să se pronunţe dacă sunt de acord cu aceste facilităţi financiare. El ar trebui să ne onoreze cu această poziţie, dar se pare că acţionează în dezinteresul fotbalului românesc", a comentat Burleanu pentru ProSport.

Şeful FRF merge mai departe şi susţine că auditul la care încă se lucrează va scoate la iveală foarte multe nereguli comise în "era Mircea Sandu". "Membrii afiliaţi au transmis pe 5 martie un mesaj clar de schimbare, un mesaj pe care Mircea Sandu nu vrea să-l înţeleagă. Aţi văzut modul în care Mircea Sandu a condus Federaţia Română de Fotbal atâţia ani, aţi văzut prime acordate pentru necalificare şi probabil veţi afla, când auditul va fi gata, de costuri pe care într-un alt context nu ni le-am putea imagina, mă refer la costuri de infrastructura sportivă, la cheltuieli suportate de Federaţie, la nişte clauze dintr-un contract al unei persoane care iarăşi depăşesc bunul simţ", a mai comentat Burleanu.

Adunarea Generală Extraordinară este programată pe 28 iunie, dată la care membrii vor discuta anularea facilităţilor financiare pe care le are Mircea Sandu (tăierea rentei viagere) şi chiar îndepăratrea acestuia din funcţia de preşedinte de onoare al FRF.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”