Bumbescu, demis de la naţionala U16 după o serie de rezultate dezastruoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Bumbescu, fost antrenor al echipei naţionale Under16 FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport

Adrian Bumbescu a fost demis de la echipa naţională Under16, după o serie de rezultate catastrofale înregistrate în ultima vreme.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute vineri, antrenorul coordonator loturilor naţionale, Ştefan Iovan a explicat motivele demiterii lui Adrian Bumbescu: „Din punctul meu de vedere, nu este un dezastru, este doar un moment ruşinos pe care l-am trăit în ultimele zile, iar aici s-a ajuns pentru că situaţia de a-i umili pe copii. Le era frică să mai intre pe teren, le tremurau picioarele şi aveau carenţe de motivare. Sigur că nu puteam emite mari pretenţii la acel meci cu Germania, dar aveam posibilitatea să reducem scorul la 3-4 goluri primite, nu să luăm 10“.

A fost şi o latură obiectivă, în sensul că o parte dintre jucători au venit în ultima zi la convocare, apoi în patru zile a trebui să jucăm trei meciuri cu aceiaşi jucători pentru că grupul nu avea aceeaşi valoare de la un cap la altul încât să schimbăm echipa.
Când am ales varianta de a-i numi la loturi pe Bumbescu şi pe Ungureanu (n.r. antrenorul Under17), am luat în calcul şi calităţile lor umane şi ambiţia de a obţine rezultate la juniori, dar, din păcate, am constatat în timp mari carenţe profesionale. Bumbescu a fost eliberat din funcţie, situaţia lui Ungureanu o vom discuta în zilele următoare“. Şase meciuri au contribuit la demiterea lui Bumbescu, cel mai usturător eşec fiind cel din faţa Germaniei, când România a pierdut cu scorul de 10-1.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Naţionala României Under16, încă un rezultat „mare“: după 1-10 cu Germania, 0-4 cu Austria. A primit 23 de goluri în ultimele patru meciuri

Derapaj nepermis pentru un club de talia Stelei: fostele glorii au ajuns într-o situaţie jenantă

Cum a aniversat Steaua '86 cei 27 de ani de la câştigarea CCE

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare