Buffon, legat de fotbal pe viață: Abia retras, ca jucător, a primit o funcție onorantă pentru cariera sa fabuloasă

0
Publicat:

La doar trei zile după ce şi-a anunţat încheierea carierei sportive, la 45 de ani, Gianluigi Buffon are deja un nou loc de muncă: sâmbătă a fost numit şef al delegaţiei naţionalei de fotbal a Italiei.

Gianluigi Buffon, printre cei mai mari portari din istoria fotbalului. FOTO: Arhiva Adevărul

"Este o zi grozavă pentru Nazionale, pentru că Gigi se întoarce acasă. Buffon este o icoană a fotbalului nostru şi o persoană specială", a spus preşedintele Federaţiei italiene, Gabriele Gravina în comunicatul de presă care oficializează această numire.

Buffon, deţinătorul recordului de selecţii la naţionala Italiei (176), îi urmează lui Gianluca Vialli, care a murit în ianuarie 2023 la vârsta de 58 de ani şi care nu mai fusese înlocuit de atunci. Fostul portar al Italiei îşi va face debutul în această funcţie la începutul lunii septembrie cu ocazia meciurilor de calificare la Euro-2024, împotriva Macedoniei de Nord şi Ucrainei.

"Tricoul Azzuro a făcut întotdeauna parte din viaţa mea", a punctat Buffon. Italianul Gianluigi Buffon (45 ani), considerat unul dintre cei mai buni portari din toate timpurile, şi-a anunţat oficial retragerea, miercuri, pe reţelele de socializare.

Buffon s-a făcut remarcat sub culorile echipei Parma, la care a evoluat între 1995 şi 2001, înainte de a semna cu gigantul Juventus Torino, club la care a cunoscut gloria sportivă. El a cucerit zece titluri în Serie A şi cinci Cupe ale Italiei alături de "Bătrâna Doamnă", disputând totodată trei finale în Liga Campionilor (fără să cucerească însă trofeul).

Celebrul goalkeeper a apărat de 176 de ori poarta selecţionatei Italiei, cu care a devenit campion mondial în 2006 şi vicecampion european în 2012.

Gianluigi Buffon a cucerit de 13 ori titlul de cel mai bun portar din Serie A şi a fost desemnat de UEFA jucătorul sezonului în fotbalul european, în 2002-2003, fiind recompensat totodată de FIFA cu Trofeul Iaşin pentru evoluţiile sale de la Mondialul din 2006.

În 2021, Buffon a revenit la Parma, echipa aflată în liga secundă italiană, unde a fost coechipier în sezonul trecut cu românii Dennis Man şi Valentin Mihăilă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort