Budescu, gonit de Becali: preşedintele Astrei a povestit motivul pentru care atacantul urmează să meargă în Qatar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Budescu (centru)

Internaţionalul giurgiuvenilor a fost fotbalistul urmărit cel mai intens de campioană în această iarnă. Aproape sigur însă, el va ajunge la Umm Salal, locul 5 în prima ligă din Qatar.

Steaua e echipa la care visează să ajungă mulţi fotbalişti din România, însă sunt şi jucători care se feresc de cea mai populară formaţie din ţară.

Probabil s-a ajuns la această situaţie şi din cauza comportamentului lui Gigi Becali, un patron care îşi „mitraliază“ jucătorii după prima partidă mai slabă. Preşedintele Astrei, Petre Buduru, a lăsat de înţeles pentru prosport.ro că acest lucru a contribuit la decizia lui Constantin Budescu de a merge în Qatar.

Ce a spus?

„Am negociat şi cu un club din ţară (n.r. - Steaua), am ajuns la o înţelegere, dar n-a avut Budescu chef să se ducă acolo. De aceea, a şi venit şi cu pretenţii care în România nu pot fi îndeplinite. El va pleca, astăzi, cu Dani Coman pentru a finaliza transferul în Qatar. Lucrurile sunt clare între noi şi cei din Qatar. A ales să plece la arabi, pentru că acolo e mai bine pentru el din punct de vedere financiar. A fost alegerea lui“, a declarat Budescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”