Budescu e golgheterul lui Moş Crăciun. Fotbalistul Astrei s-a lansat la o competiţie dedicată copiilor de sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Budescu este în mare formă

Constantin Budescu a marcat trei goluri în poarta Viitorului Constanţa şi şi-a depus candidatura pentru titlul de golgheter al noului sezon.

Atacantul de 24 de ani l-a entuziasmat până şi pe patronul Astrei, Ioan Niculae, un om de la care laudele ies destul de greu. „Am spus-o şi o repet, Budescu poate fi unul dintre cei mai buni fotbalişti ai României, o soluţie şi pentru echipa naţională. Cu o singură condiţie: să înţeleagă că esenţa vieţii nu e grătarul şi micii şi nici să bei un litru de cola după antrenamente. Degeaba trage în pregătire, dacă apoi scapă la mâncare”, a declarat Niculae, „curentându-şi”  puţin jucătorul. Problema kilogramelor nu e nouă pentru Budescu, deoarece toţi antrenorii care l-au avut au semnalat acest aspect. Ba unii dintre ei l-au şi trimis pe la echipa a doua, din acest motiv.
A debutat la 16 ani în Divizia B
„El e un tip cu tendinţe de îngrăşare şi de aceea trebuie să fie atent la alimentaţie. Pe Budescu l-am descoperit pe când avea 15 ani şi jumătate, iar la 16 ani l-am debutat în Divizia B. La juniori era cu o clasă peste toţi, n-avea niciun rost să nu-i dăm drumul să joace la un nivel mai mare. Din păcate, până acum trebuia să ajungă mai sus, dar nici acum nu e târziu.  Între 24 şi 28 de ani un jucător poate confirma pe deplin”, a povestit Vivi Răchită, antrenorul care l-a luat de la juniorii Petrolului la echipa mare şi care a avut grijă de el ca un tată, insistând şi controlându-l inclusiv la şcoală, deoarece la un moment dat jucătorul abandonase liceul.
„Budescu e un băiat deştept şi el ştie că are valoare. Se vede cu ochiul liber, se vede după cum loveşte mingea că e fotbalist şi că fotbalul e o bucurie pentru el. Dar acest lucru poate fi uneori o capcană, deoarece astfel de fotbalişti riscă să devină visători, uită să muncească  şi de aceea nu progresează. Eu sper să nu fie şi cazul lui. I-am spus şi eu, cu siguranţă îi spun şi alţii, că trebuie să elimine copilăriile din comportamentul său”, a mai declarat fostul antrenor al „lupilor”. Deşi l-a avut în curte ani de zile, Petrolul l-a pierdut pe Budescu în favoarea Astrei, foştii proprietari ai clubului obţinînd 250.000 de euro pentru el. În trei ani petrecuţi la Astra, cota fotbalistului  a crescut de şase ori, el fiind evaluat acum la 1,5 milioane de euro.
La copii dădea câte 13 goluri pe meci
Budescu este de loc din Manasia, judeţul Ialomiţa, o localitate de lângă Urziceni şi a fost remarcat la „Cupa Moş Crăciun” de unul dintre foştii maseuri ai Petrolului, care avea o echipă în satul natal, aflat în apropiere. La 12 ani, Budescu rupea plasele porţilor adverse şi dădea câte 13 goluri pe meci, în partide pe care echipa sa le câştiga cu 15-0. De la Rapid Sălciile, prima lui echipă, copilul a fost luat de Petrolul, acolo unde s-a afirmat şi de unde a ajuns şi pe la naţionala de tineret. Piţurcă l-a chemat şi el o dată la prima reprezentativă, la amicalul Polonia – România 4-1, de la începutul acestui an, unde l-a folosit o repriză.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG