Bucureştiul, sub lupa jurnaliştilor elveţieni: Ce i-a şocat, comparativ cu alte oraşe de pe harta Euro 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partida Franţa - Elveţia (diseară, ora 22.00, Pro TV) din optimile Euro 2020 a fost prefaţată nu doar din punct de vedere fotbalistic, ci şi cu reportaje despre Capitala României.

Pentru că ziariştii sosiţi aici au scris articole ample despre Capitala României, reportajele lor turistice eclipsându-le pe cele sportive. Iar dacă „L'Equipe“ a ironizat Bucureştiul, după cum „Adevărul“ a scris aici, publicaţia elveţiană „Le Matin“ a remarcat cum restricţiile pandemice sunt ca şi inexistente în România. Potrivit Sportmedia, care a preluat articolul semnat de jurnalistul Robin Carrel, acesta a subliniat, de mai multe ori, cum purtarea măştii în exterior nu mai e obligatoarie în România.

Ce a scris Le Matin“?

*Capitala României pare să se fi îndepărtat de perioada pandemiei într-un timp foarte scurt. Fanii elveţieni care vor ateriza la Bucureşti în următoarele ore vor simţi ceva din gustul lumii de dinainte. Cu câteva zile înainte, cei care au făcut călătoria la Roma au trebuit să poarte masca afară, în oraş, în ciuda celor 33 de grade. În România este doar o amintire veche… Chiar dacă este obligatoriu să o porţi în locuri închise şi în aer liber în zonele aglomerate. Ei bine, asta spune legea…

*Fiecare împătimit al petrecilor trebuie să ajungă pe strada Lipscani. Terasele sunt aglomerate acolo, domnişoarele îşi unduiesc şoldurile, nu purtăm masca nicăieri, nici măcar înăuntru, unde fumăm fericiţi în jurul meselor de cel puţin zece oameni. Restricţiile sunt respectate acolo într-o manieră extrem de aletorie.

CITEŞTE ŞI:

Naţionala Franţei, prima reacţie după ce presa lor a ironizat Bucureştiul: „Aici e mai bine decât la Budapesta“

Francezii preferă Euro 2020 la Budapesta: De ce şi-au anulat călătoriile în România

Franţa, peripeţiile continuă la Bucureşti: Incident la hotelul în care sunt cazaţi „cocoşii“

Francezilor le pute totul: Nemulţumiri pe bandă şi văicăreli. Ce au scris despre Bucureşti

Euro 2020, tabloul optimilor

 

*Amsterdam, 26 iunie: Ţara Galilor - Danemarca 0-4

*Londra, 26 iunie: Italia - Austria 2-1 (după prelungiri)

*Budapesta, 27 iunie: Olanda - Cehia 0-2

*Sevilla, 27 iunie: Belgia - Portugalia 1-0

*Copenhaga, 28 iunie, ora 19.00: Croaţia - Spania

*Bucureşti, 28 iunie, ora 22.00: Franţa - Elveţia

*Londra, 29 iunie, ora 19.00: Anglia - Germania

*Glasgow, 29 iunie, ora 22.00: Suedia - Ucraina

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată