„Bombă“ la US Open: Barty, locul 1 mondial, învinsă de la 5-2 în decisiv după un meci fabulos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Americanca Shelby Rogers a făcut, probabil, cel mai bun meci al carierei de până acum

Turneul de la Flushing Meadows a furnizat două partide incredibile în turul III, în ziua a 6-a. Iar ultima dintre ele i-a încântat cu adevărat pe americani.

Mai întâi, a fost victoria fantastică a Emmei Răducanu (150 WTA), în faţa unei adversare mult mai bine clasate care, atenţie, nici nu cedase vreun set până la duelul cu puştoaica de 18 ani, născută dintr-un tată român şi o mamă chinezoaică.

După acel meci impresionant pentru Răducanu, a urmat thriller-ul dintre Barty (1 WTA) şi Rogers (43 WTA). Jucat în noaptea de sâmbătă spre duminică. Şi ce meci! Unul care i-a ridicat pe americani în picioare şi care s-a desfăşurat după un scenariu demn de un blockbuster făcut în Hollywood!

Pe „Arthur Ashe“, liderul mondial al tenisului feminin a început prost meciul. A condus cu 1-0 în primul set, după ce şi-a făcut serviciul, iar de la 1-1 încolo, a fost dominat de Shelby Rogers (28 de ani), sfertfinalistă, anul trecut, la New York. Rogers a luat game după game şi şi-a adjucat setul cu 6-2, în doar 32 de minute.

Ashleigh Barty

Barty, de la extaz la agonie

Australianca de 25 de ani s-a redresat însă, la cum a decurs partida, ulterior, şi părea ca va obţine o victorie chiar lejeră.

Pentru că Barty şi-a luat revanşa, în actul secund, pe care l-a câştigat, fără emoţii (6-1), tot în 32 de minute. 

Decisivul s-a transformat însă într-o nebunie totală! Aici, Barty a condus ostilităţile: 2-0, 3-1 şi 5-2. De la acest scor însă, parcă a început alt meci! Unul în care Shelby Rogers a luat game după game, trecând în frunte chiar: 6-5! Abia la acest scor, Barty a mai dat semne de viaţă şi a egalat, făcându-şi serviciul: 6-6. Degeaba însă, pentru că în tiebreak, din nou, Rogers a dictat ritmul, a fost mai mereu cu un pas înainte (1-0, 3-2, 5-4) şi la final şi-a adjudecat calificarea în optimi: 6-2, 1-6, 7-6 (7/5), după un meci de două ore şi opt minute.

În turul următor, Rogers va da de Emma Răducanu (150 WTA), care face un US Open memorabil, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Shelby Rogers

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”