Bölöni, tranșant în privința lui Ianis Hagi: omul care îl poate salva, după ce Rangers l-a marginalizat

0
Publicat:

Ianis Hagi (25 de ani) a evoluat puțin, în dubla cu Kosovo (3-0) și cu Lituania (3-1), în debutul Ligii Națiunilor, însă, ca de obicei, a beneficat de o mediatizare puternică. Pentru că e un star al primei reprezentative și, având în vedere numele său de familie, e analizată fiecare acțiune de a sa, sub tricolor.

Ianis Hagi. FOTO: Platforma X

Problema e că, la nivel de club, mijlocașul de 25 de ani traversează un moment dificil, fiind marginalizat la Glasgow Rangers. Iar această situație pune în pericol și cariera internațională a lui Ianis. Pentru că, fără meciuri în picioare la nivel de club, îi va fi tot mai greu să fie inclus în lotul primei reprezentative. Totuși, șansa lui Ianis Hagi poate fi Mircea Lucescu (79 de ani). În dialog cu jurnalistul Marius Pitaru, de la sportpesurse.ro, Ladislau Bölöni (71 de ani) s-a arătat încrezător că Hagi jr își poate redresa, treptat, situația și la Rangers.

Ce a declarat Ladislau Bölöni?

*Ianis Hagi e un băiat inteligent. Am avut şi eu câteva discuţii, puţine, cu el. Cred că trebuie să înțeleagă un lucru. Lumea nu se așteaptă ca Ianis să fie Maradona, nu se așteaptă să fie nici ca taică-său. Să înţeleagă că are nevoie de prezenţă 200 la sută în tot ceea ce face, de o dârzenie importantă. Sunt ferm convins că Mircea Lucescu, prin mâna întinsă pe care i-a acordat-o, poate să-l relanseze pe acest băiat.

*Ianis are 25 de ani, e un om matur. Trece printr-o perioadă delicată. Dar prezenţa lui Mircea Lucescu la echipa naţională e ajutorul cel mai important care i se poate acorda acestui jucător. Lucescu e rampa de lansare a lui Ianis. Cred în arta lui Mircea. El are acest fler de a ajuta jucătorii aflaţi în dificultate. Prezenţa lui Mircea Lucescu la echipa naţionaă e cel mai mare cadou pentru Ianis Hagi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”