Blatter: "FIFA a dorit să ajute victimele radiaţiilor nucleare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joseph Blatter

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a declarat la Matsushima, că forul internaţional a dorit să ajute "victimele radiaţiilor nucleare" desemnând Japonia drept ţară gazdă a Campionatului Mondial al cluburilor, care se desfăşoară în perioada 8 şi 18 decembrie.

"Au existat voci care au spus: «Cum putem juca într-o ţară atât de afectată?». Ei nu se gândeau la tsunami, ci la radiaţii. Se pare că este la modă azi să-i dobori pe cei care sunt la pământ în loc să îi ajuţi, aşa cum am făcut noi organizând aici această competiţie. Când are loc o astfel de catastrofă, nu ajunge să trimiţi câţiva dolari şi produse. Este mai important să le redai încrederea oamenilor. Trebuie să le redăm încrederea japonezilor spunându-le: «Suntem alături de voi»", a declarat Joseph Blatter, care a vizitat, sâmbătă, regiunea afectată de cutremurul şi valurile seismice ce au avut loc pe 11 martie, în nord-estul Japoniei.

Tot sâmbătă, Blatter a declarat că vede cu ochi buni organizarea de către Japonia a unei Cupei Mondiale la fotbal feminin.
"Japonia şi-a dovedit competenţa în organizarea unor manifestări sportive internaţionale. Deci, ar fi bine să organizeze şi alte evenimente. Să aşteptăm următorul Comitet Executiv al FIFA şi poate că vom avem o nouă competiţie de oferit Japoniei", a spus Blatter.

Cutremurul şi valurile tsunami din 11 martie au devastat nord-estul Japoniei, bilanţul fiind de aproximativ 20.000 de morţi şi dispăruţi.

La Campionatul Mondial al cluburilor vor participa şapte echipe.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”