Bilbao i-a cucerit pe români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalul românesc pare conectat la maximum la finala Ligii Europa. Opiniile şi preferinţele sunt împărţite, atât în rândul oamenilor simpli, cât şi în cel al oamenilor de fotbal.

Aşa cum spunea chiar Miodrag Belodedici, ambasadorul Ligii Europa în România, cei mai mulţi ţin cu Bilbao, meciurile senzaţionale făcute de basci pe parcursul competiţiei, dar mai cu seamă eliminarea lui Manchester United contribuind decisiv la sporirea capitalului de simpatie al echipei.

Cosmin Contra şi Daniel Prodan, doi foşti internaţionali şi ex-componenţi ai madrilenilor, sunt fani declaraţi Atletico. „Sper să învingă fosta mea echipă, e şi normal asta. Cred că au o formaţie foarte bună, cu mulţi jucători maturi", a declarat Contra, care a venit la Bucureşti cu avionul lui Atletico. Didi Prodan ţine cu Atletico şi pentru că a fost coechipier la Madrid cu antrenorul Diego Simeone, în sezonul 1996-1997. „I-am spus că o să-i port noroc", a punctat Didi. Tot pe baza unei prietenii e fan Atletico şi Cristi Săpunaru. Încă deţinător al Ligii Europa, fundaşul lui Porto vrea victoria pentru fostul său coechipier, columbianul Radamel Falcao.

Aripa fanilor de lux ai lui Bilbao îi are în prim-plan pe Gică Craioveanu şi pe Miodrag Belodedici. Fin cunoscător al fotbalului spaniol, Craioveanu e entuziasmat de jocul ofensiv al bascilor, una dintre cele mai spectaculoase echipe din fotbalul actual. „După  Barcelona, Bilbao joacă cel mai frumos fotbal din Europa. Au multă tinereţe, prospeţime, talent şi încredere. Cred că va învinge", a spus Craioveanu.

Belodedici ar fi vrut ca  la Bucureşti să joace Valencia, fosta lui echipă, dar cum „liliecii" au fost eliminaţi de Atletico, el va ţine cu Bilbao. „Cei mai mulţi români sunt fani Athletic, dar sunt convinşi şi de faptul că Madridul are jucători şi chiar echipă mai valoroasă", a declarat Belo. Şi selecţionerul Victor Piţurcă a fost sedus de jocul bascilor, el fiind un fan al stilului în viteză. Piţi vede în Llorente un golgheter iscusit, dar nu-l omite de pe lista favoriţilor lui pe atacantul lui Atletico, Falcao. 

Atletico Madrid, favorită la pariuri

Experienţa europeană a lui Atletico Madrid pare să fi contat în cotele stabilite de pariori la acest meci. Echipa lui Simeone are o cotă de 1,75 că va câştiga trofeul, în timp ce Bilbao are 1,85.

Pentru un succes al lui Atletico în 90 de minute, cota este de 2,35, iar pentru Bilbao, de 2,85. Falcao şi Llorente sunt favoriţi să marcheze, primul având o cotă de 2,00, iar al doilea, de 2,40. Dacă ambele echipe vor înscrie, cota este de 1,70, iar pentru o victorie la zero, Atletico Madrid are cota de 1,10, iar Bilbao de 4,50.

Români în finale europene

- Au câştigat
- Steaua (1986), Cupa Campionilor Europeni
- Miodrag Belodedici (1991), Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Roşie
- Cristian Chivu (2010), Liga Campionilor cu Inter Milano
- Dan Petrescu (1998), Cupa Cupelor cu Chelsea
- Gheorghe Popescu (1997), Cupa Cupelor cu Barcelona şi Cupa UEFA cu Galatasaray (2000)
- Gheorghe Hagi (2000), Cupa UEFA cu Galatasaray
- Răzvan Raţ (2009), Cupa UEFA cu Şahtior Doneţk
- Cristian Săpunaru (2011), Liga Europa cu FC Porto
- Au pierdut
- Steaua (1989), Cupa Campionilor Europeni
- l Adrian Ilie (2000), Liga Campionilor cu Valencia
- Cosmin Contra (2001), Cupa UEFA cu Alaves
- Marius Niculae (2005), Cupa UEFA cu Sporting Lisabona

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%