Bilanţul României la CM Moscova. Ce a făcut Marian Oprea în finala probei de triplusalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Oprea a reprezentat România în finala probei de triplusalt din cadrul Campionatului Mondial de la Moscova, ultimul act desfăşurându-se duminică.

Ultimul atlet care a reprezentat România la CM Moscova a fost Marian Oprea, calificat în finala probei de triplusalt. După disputarea acestui act al competiţiei, „tricolorul“ s-a clasat pe locul şase. Cea mai bună săritură a sa a măsurat 16.82 metri şi a mai reuşit o singură săritură validă din alte cinci posibile, care a măsurat 16.59metri.

Din cei 15 sportivi care au făcut parte din delegaţia României la Campionatul Mondial de la Moscova, trei au reuşit calificarea în ultimul act al competiţiei şi niciunul nu a cucerit vreo medalie. 

Astfel, în finala probei de ştafetă 4x400m s-au întrecut pentru România Bianca Răzor, Alina Panaite, Adelina Pastol şi Sanda Belgyan, care au reuşit clasarea pe locul şapte. La aruncarea ciocanului, Bianca Perie a obţinut locul 11 după disptuarea finalei, iar în ultimul act al cursei de 3.000m obstacole Ancuţa Bobocel a încheiat pe locul 13. Obiectivul României era acela de a reuşi trei calificări în finală şi cucerirea unei medalii, acesta din urmă neîntâmplându-se.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare