Bilanţul incidentelor de la Lyon: şapte fani răniţi şi 12 arestări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte persoane au fost rănite uşor, între care trei poliţişti şi doi jandarmi, doi spectatori au ajuns la spital în urma incidentelor de aseară.

Incidentele au început în afara stadionului, cu două ore înainte de meci, în jurul orei locale 19.00 (20.00, ora României), când suporteri ai celor două echipe au aruncat cu obiecte unii într-alţii. Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene pentru calmarea fanilor.

În stadion, cu 15 minute înaintea începerii partidei, suporterii de la Peluza Sud au invadat terenul, după ce fanii turci, aflaţi la inelul superior, au început să arunce cu petarde, torţe şi cu alte obiecte. Câţiva suporteri turci au intrat în sectorul francezilor şi au încercat să se bată cu aceştia, însă au fost opriţi de forţele de ordine.

Preşedintele clubului din Lyon, Jean Michel Aulas, a mers pe teren încercând să calmeze spiritele. El s-a adresat suporterilor de la staţia stadionului, apoi a urmărit prima repriză din peluză. Meciul a fost amânat 45 de minute. Jucătorii şi antrenorii celor două echipei au făcut şi ei apel la calm.

Circa 50 de suporteri turci au fost scoşi din stadion de forţele de ordine, înainte de fluierul de start al partidei.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online