Begu s-a calificat mai departe, în turul II la Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul

Irina Begu încearcă să-şi egaleze cea mai bună performanţă reuşită la Australian Open, accederea în optimile de finală, în 2015.

Irina Begu (31 de ani, 58 WTA) s-a calificat în turul II la Australian Open, după două ore şi 37 de minute ale unui meci de mare dramatism, câştigat în faţa franţuzoaicei Oceane Dodin (25 de ani, 96 WTA), scor 2-6, 7-5, 6-3. Românca a câştigat după ce a trăit în această dimineaţă, la Melbourne, unul dintre cele mai intense meciuri ale sale, din ultimii ani. Cu un moral ridicat după cele două victorii strânse la Melbourne Summer Set 2, acolo unde a ajuns până în sferturi, Irina era considerată favorită în partida cu Dodin, în faţa căreia pierduse singurul meci direct de până acum..

Dar, începutul n-a fost nici pe departe unul perfect pentru Begu. Reprezentanta României nu s-a regăsit pe propriul serviciu, pe care a reuşit să-l şi adjudece abia în game-ul şapte al primului set. Trădată şi de cele 18 erori neforţate, românca a cedat clar primul set, scor 2-6.

Faptul că Begu şi-a pierdut serviciul în game-ul inaugural al setului trei aproape că nici n-a mai contat, dacă e să comparăm cu situaţia-limită pe care o experimentase cu câteva minute în urmă. Irina s-a regrupat din nou exemplar, a preluat controlul punctelor şi a făcut ce nu a reuşit în prima parte a meciului: s-o domine pe Dodin în schimburile lungi, dar şi să-şi transforme serviciul într-o armă de mare preţ. Begu a început să pună din ce în ce mai multă presiune, iar insistenţele ei au dat roade: a făcut break exact când trebuia, închizând setul la trei, după o bătălie pe cinste.

Luni, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse au obţinut calificarea în turul secund de la Melbourne, în timp ce Irina Bara a fost eliminată.

În această dimineaţă, Sorana Cîrstea a obţinut la rândul ei biletele pentru turul secund, după ce a trecut de Petra Kvitova în două seturi.

Desfăşurarea meciului (live text/sursa gsp.ro):
Irina Begu - Oceane Dodin 2-6, 7-5, 6-3
6-3, victorie imensă pentru Irina Begu, care se califică în turul secund!
Irina e pe cale să reuşească una dintre cele mai importante reveniri din ultimii ani. Jucătoarea noastră a făcut break şi va servi pentru a închide meciul!
Echilibrul persistă în setul trei al partidei. Irina revine de la 0-1 şi se află acum în avantaj, 2-1.
Condusă cu 3-5, iar mai apoi cu 4-5 şi 15-40, Irina Begu se regenerează extraordinar şi anihilează trei mingi de meci ale franţuzoaicei. Românca se impune cu 7-5, după o serie de patru game-uri consecutive, şi trimite partida în decisiv.
Chiar dacă începuse mai bine setul secund, Irina a pierdut patru game-uri la rând, vâzându-se din nou în situaţia de a fi condusă de Dodin. Românca e aproape de eliminare.
Mult mai bine! Progrese vizibile pentru Irina în setul secund, în care conduce cu 2-1. Cel mai important, serviciul a început să-i funcţioneze mult mai bine faţă de prima manşă.
Primul set e câştigat de Oceane Dodin, scor 6-2, după 38 de minute.
Fără reacţie! Irina Begu e dominată autoritar de Oceane Dodine, în primul tur de la Australian Open. Jucătoarea din România nu e ajutată nici de serviciu, Dodin reuşind trei break-uri din trei posibile până acum. 1-5.
Franţuzoaica începe meciul mult mai bine şi nu-i dă prea multe oportunităţi Irinei. Dodin face două break-uri şi conduce cu 3-1, după 15 minute de joc.
Partida începe cu Irina Begu la serviciu.

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta