Begu, performanţă de ziua ei: s-a calificat în semifinale la Cleveland! Cum au surprins-o spectatorii din tribune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românca de pe poziţia 74 WTA, Irina Begu s-a calificat, joi, chiar în ziua în care a serbat împlinirea vârstei de 31 de ani, în penultimul act al turneului de categorie WTA 250 din SUA.

Begu a învins-o în sferturile de finală pe jucătoarea din Belarus Aliaksandra Sasnovich, locul 99 WTA, scor 6-2, 6-4.

În faza următoare, românca o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre rusoaica Daria Kasatkina, numărul 27 mondial şi favorită principală, şi poloneza Magda Linette, locul 51 WTA şi cap de serie 6. La finalul meciului, Irina a avut parte de un moment de afecţiune spontană, românii din tribune cântându-i ”La mulţi ani!”

”Sunt mulţumită de joc, am fost agresivă, am avut un serviciu foarte bun, m-am mişcat bine. Mulţumesc celor care au venit la meci, îmi serbez de fiecare dată ziua de naştere în America, e o surpriză plăcută faptul că mi-aţi cântat”, a spus Irina Begu după victorie, conform Digisport.

Premiul pentru calificarea în semifinale este de 10.100 de dolari şi 110 puncte.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie