Beckham a plâns la el acasă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

AC Milan a pierdut fără drept de apel „bătălia diavolilor”, înclinându-se în faţa lui Manchester United după o dublă manşă terminată cu scorul de 7-2 pentru britanici.

În retur, pe „Old Trafford", italienii au fost umiliţi, pierzând cu 0-4, însă marele perdant a fost David Beckham, fostul idol al suporterilor din Manchester, acum în tricoul milanezilor.

Internaţionalul englez a primit prima palmă în momentul în care a aflat că nu va fi titular, Leonardo apelând la el atunci când zarurile erau aruncate, iar scorul ajunsese la 0-3.

Cum disputa îşi pierduse de mult miza, spectatorii l-au primit aşa cum se cuvine pe Beckham şi au vibrat ca pe vremuri la o execuţie spectaculoasă a acestuia din afara careului. „A fost emoţionant, dar trist", a spus la final David, vărsând şi câteva lacrimi.

„Goldenboy 2 - Goldenballs 0"

Pentru fanii „diavolilor" din Manchester, idolul este acum Wayne Rooney, cu două goluri marcate în poarta „diavolilor" italieni. „Goldenboy 2 - Goldenballs 0", a afişat Daily Sport, rezumând duelul dintre prezentul şi trecutul lui United, adică dintre Rooney şi Beckham.

Aşadar, echipa lui Sir Alex Ferguson, chiar şi fără Cristiano Ronaldo, ajunge din nou în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Acolo unde este deja Arsenal şi unde poate ajunge săptămâna viitoare Chelsea, echipele britanice confirmând astfel dominaţia instaurată la nivel european în ultimele sezoane.

"Nu ştiu dacă am avut lacrimi în ochi, însă primirea mea a fost incredibilă. Mi-o voi aminti mereu. "
David Beckham
mijlocaş AC Milan

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute