Becali, un specialist ridicol în fotbal: patronul FCSB-ului ştie tot. Dar după meci! Filmul unor declaraţii elocvente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali

Patronul roş-albaştrilor are cele mai bune soluţii şi ştie ce s-a greşit doar după ce faptul e consumat. Înainte de FCSB – Viktoria Plzen, scor 2-2, latifundiarul a spus ceva, iar după meci s-a contrazis singur.

Gigi Becali e cel mai mare specialist în fotbal, după terminarea meciurilor! Partida cu Viktoria Plzen a demonstrat, încă o dată, calvarul prin care vor trece oamenii care vor accepta să lucreze cu latifundiarul din Pipera.

În dimineaţa meciului, finanţatorul roş-albaştrilor a avut o intervenţie telefonică la sport.ro. Era în drum de întoarcere spre România după un pelerinaj la Muntele Athos. „Sunt atât de calm. Nu mai vreau războaie. Nu vreau să mă laud. Nu o să scoateţi vreun interviu incendiar cu mine acum“, şi-a început Becali discursul la telefon. Apoi, pe acelaşi ton, şi-a expus părerile despre jucătorii FCSB-ului şi meciul cu Viktoria Plzen. Iată ce a spus:

*Enache? Azi, m-a întrebat cineva de Enache. Du-te, mă, de aici! Până nu ne calificăm în Liga Campionilor, nu negociez cu nimeni pentru niciun jucător, poate să vină şi Real Madrid cu ofertă. Păi, Enache e cel mai bun acum! N-aţi văzut cum a jucat la ultimele meciuri?

*Fundaş central? Nu vorbim de fundaş central acum. Oricum, îi avem pe Larie şi pe Bălaşa.

*Nu ştiu ce a hotărât Dică, dacă joacă Man sau Teixeira. Chiar nu ştiu, nu mă bag. Eu n-am ce să spun mai mult, n-am nicio opţiune. Dică va juca cu cine vrea.

Seara, a avut toate răspunsurile

La ieşirea de pe stadion după 2-2 cu vicecampioana Cehiei, Gigi Becali a explicat exact cine şi unde a greşit. Pe scurt, i-a făcut praf pe toţi, doar că s-a şi contrazis singur, uitând parcă ce declarase în dimineaţa meciului.

*Normal că n-avem cum să ne calificăm, dacă n-avem fundaş central. Acum trebuie să improvizăm, că nu mai poţi să joci cu Larie.

*Problema e că nici fundaş dreapta nu mai avem (n.r. – trimitere la Enache).

*Din moment ce îl ai pe Man şi îl bagi pe Achim...Bagă-l pe Teixeira în centru şi pe Man în dreapta şi câştigăm meciul.

Olăroiu l-a „citit“: „Nimeni nu ştie înainte“

Cosmin Olăroiu, antrenor care în trecut a lucrat cu Gigi Becali, a vorbit la începutul lunii în faţa antrenorilor care sunt înscrişi acum la cursurile pentru licenţa Pro. Printre cei aflaţi în faţa lui Oli a fost şi Nicolae Dică. „Fiecare preşedinte sau patron are impresia că ştie mai bine decât noi, antrenorii“, a spus tehnicianul celor de la Al-Ahli Dubai. Apoi, a detaliat într-un interviu pentru „Adevărul“: „Nu doar preşedinţii şi patronii. De fapt, oricine ştie mai bine decât, noi, antrenorii. Dar nimeni nu ştie înainte! Asta e problema. Nu vine să zică nimeni înainte că, dacă faci asta, sută la sută se întâmplă asta. Se întâmplă lucruri, după care ţi se spune: <<Ah! Nu trebuia făcut aşa, trebuia făcut aşa!>>.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO