Becali l-a umilit pe Todoran la televizor: Ce a spus despre antrenorul pe care l-a adus în această vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali

Înainte de debutul european al FCSB-ului, în acest sezon, latifundiarul din Pipera a şters pe jos cu Dinu Todoran, confirmând că acesta va executa doar ordinele patronului.

Au trecut patru ani de la ultima prezenţă a FCSB-ului în grupele unei competiţii UEFA şi, la cum arată situaţia clubului în acest moment, această absenţă are mari şanse să se prelungească.

Pentru că vorbim despre o grupare unde rolul antrenorului a fost redus la marioneta patronului. Care nici măcar nu se mai fereşte să recunoască acest lucru. Ieri dimineaţă, cu o zi înainte de meciul cu Şahtior Karagandy din turul II preliminar al Conference League, Gigi Becali a avut o intervenţie la Pro X, în care a „măturat“ cu Dinu Todoran. Cu antrenorul echipei, adică. Care a apucat să aibă un singur meci oficial pe bancă, 0-0 cu FC Botoşani, în prima etapă a noului campionat.

„Cu Todoran am vorbit înainte de meci, mi-a zis cum crede că ar fi bine, că vrea să încerce să joace cu Creţu închizător. I-am zis: «Bine, mă tată, cum zici tu». El mi-a explicat, eu am zis «da». Să nu credeţi că oblig. Nu, tată! Dacă văd că ideile lui sunt bune... ideea cu Creţu la închidere n-a fost bună. Eu am fost de acord cu Todoran, am zis că poate e specialist, dar n-a fost o idee bună. Dacă vedeam că e bine cu Creţu închizător, aş fi zis: «Da, uite, e deştept, nu mă mai bag»“, şi-a început Becali discursul, prin care l-a pus la zid pe tehnicianul de 42 de ani.

Apoi, a explicat în ce condiţii poate să mai aibă Todoran vreun cuvânt de spus, în privinţa deciziilor tactice: „Dacă o să se lege o echipă adevărată, care să câştige campionatul la 7-8 puncte diferenţă, la revedere, nu mă mai bag. Ce nevoie am? Dar, până atunci, nu vreau să ajung ca Dinamo, Rapid, Vaslui, Oţelul, Urziceniul şi altele, că pot enumera multe. Nu vreau să pierd ca Negoiţă 25 de milioane, ca Borcea 7-8 şi cu puşcărie, cum a pierdut Copos nu ştiu câte milioane şi puşcărie, ca Porumboiu cu 50 de milioane pierdute. Dacă cineva mă critică pentru asta, greşeşte. Nu voi lăsa niciodată ca averea mea să fie risipită de angajaţi. Antrenorul e un angajat“.

Ultimatum pentru cehul Ondrasek

La FCSB, nu doar antreonrul Todoran a fost pus la punct, după un singur meci. Şi atacantul ceh,  Zdenek Ondrasek (32 de ani), care a apucat să joace doar o repriză cu FC Botoşani, e deja pe făraş. Ondrasek a fost adus, liber de contract, în această vară.

„Tată, m-am gândit mai bine şi-i mai dau o şansă lui Ondrasek ăsta. Am vorbit cu cineva şi mi-a spus să-l mai văd două, trei meciuri, că e păcat de băiat. Dacă nu joacă nimic după aceste meciuri, atunci vom discuta cu el şi vom încerca să ne despărţim frumos“, a afirmat Becali. Acesta a anunţat şi ultimul transfer al echipei: Andrei Dumiter (22 de ani) de la Sepsi.

FCSB va plăti 350.000 de euro pentru această mutare, iar covăsnenii vor încasa şi un procent de 20% dintr-un eventual viitor transfer al jucătorului, care poate evolua atât ca extremă, cât şi ca atacant. În stagiunea precedentă, Dumiter a adunat un gol şi două pase decisive, în nouă apariţii, la Sepsi.

Eu sunt acum cu vreo 8 milioane de euro în cont. Mă uit şi la fotbal, ce bine e! Emoţii să aibă cei care au 20 de milioane de euro datorie.  Gigi Becali patron FCSB      
Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete