Becali, inepţii uriaşe după 1-1 cu Partizan: „80% suntem calificaţi!“. De ce nu s-ar fi oxigenat creierele jucătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali. FOTO: David Muntean

După eliberarea din închisoare, patronul roş-albaştrilor a avut o perioadă de două luni în care a fost mai discret şi s-a ferit de declaraţii ilogice. Acum, şi-a revenit în forţă, iar miercuri seara a arătat, din nou, ce poate, atunci când îşi dă drumul la gură.

Steaua a fost dominată, acasă, de Partizan Belgrad şi a obţinut un egal mincinos care, totuşi, le oferă prima şansă de calificare sârbilor.

Deşi echipa a jucat slab, iar oaspeţii au arătat mai bine pe tot parcursul întâlnirii, la final, Gigi Becali a ieşit din stadion şi, potrivit Digi Sport, a oferit o serie de declaraţii halucinante.

„Suntem calificaţi în proporţie de 80%. Eu astea cred că sunt şansele. Era mai greu dacă nu vedeam despre ce e vorba, dar acum am văzut. Nu pot spune dacă sunt mulţumit sau nemulţumit de joc, dar cred că o se ne calificăm după jocul pe care l-am văzut astăzi. Cred că toată lumea şi-a dat seama că noi avem mai mari şanse de calificare. În meciul retur, nici în 2000 de ani nu ne vor mai da gol. Au dat acum un gol. Mie îmi convenea şi 0-0. Să joci pe căldura asta e greu, s-a greşit mult de ambele părţi. Nu li se oxigena creierul pe căldura asta, eu le găsesc scuze. Nu voi da nicio primă pentru meciul de la Belgrad, voi da primă pentru calificare“, a spus latifundiarul din Pipera.

După tot jocul dezolant al echipei, Becali s-a găsit să-l critice pe portarul Cojocaru pentru o fază în care a prins balonul cu o mână!

„Dacă se joacă aşa de-a fotbalul, cu o mână, aşa la mişto, nu ajunge fotbalist. Asta înseamă aroganţă. După aceea, iar ne sună tatăl lui Cojocaru şi ne zice că nu-i dăm şanse“, a spus Becali.

Acesta a anunţat şi plecarea lui Gabi Iancu de la Steaua: „Va pleca la Voluntari şi îl cumpără ei. Am negociat şi se va transfera pentru 400.000 de euro. Eu am pierdut bani cu el. Am dat 700.000 de euro pe el şi îl vând cu 400.000 de euro. Mai trebuie să-i dau şi 120.00 de euro lui Hagi, ca procent. Eu nu cred că el poate face faţă la Steaua. Am vorbit şi cu Rădoi şi e şi el de acord să-l lăsăm să plece. Iancu să se ducă să joace la Voluntari şi, dacă are valoare, se va transfera în străinătate“.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile