Becali ia bani cu lopata de la UEFA: sumele încasate în acest sezon sunt uriașe pentru un club din România

0
Publicat:

UEFA a extins formatul cupelor europene atât de mult și a alocat sume atât de mari pentru Liga Campionilor, Liga Europa și Conference League, încât până și echipele noastre, extrem de slabe, au la ce spera. Atât sportiv, cât și financiar.

Gigi Becali, un patron care câștigă bani din fotbal. FOTO: Arhiva Adevărul

Cazul FCSB-ului vorbește de la sine. Din momentul în care a eliminat două echipe în preliminariile Ligii Campionilor, Virtus (San Marino) și Maccabi Tel Aviv (Israel), campioana României și-a asigurat prezența în grupele Conference League, în cel mai rău caz.

Acum, odată cu eșecul cu Sparta Praga (Cehia), clubul a pierdut șansa de a câștiga aproape 20 de milioane de euro prin prezența în grupele Ligii Campionilor. Ce-i drept, cu investițiile minime și cu fotbalul arătat în returul cu Sparta Praga, regretele trebuie să fie pe măsură prestației financiare și sportive. S-a văzut, încă o dată, de ce România n-a mai avut o reprezentantă în grupele Ligii Campionilor, după sezonul 2013-2014. Pe scurt: suntem foarte departe de nivelul acestei competiții.

Vestea bună e că, în continuarea parcursului european, FCSB are șansa de a câștiga sume mari. Iată ce ne spun cifrele, cu „robinetul“ UEFA larg deschis:

*Până acum, FCSB a strâns 1.050.000 de euro grație participării în preliminariile Ligii Campionilor: 150.000 de euro pentru primul tur, 350.000 pentru turul II și 550.000 pentru dubla cu Sparta Praga.

*La bonusul de mai sus, se va adăuga acum suma de 175.000 de euro pentru dubla cu LASK Linz. Ceea ce înseamnă că, per total, aventura roș-albaștrilor în tururile preliminare valorează 1.225.000 de euro. Dar banii vor veni, în continuare!

*Dacă va elimina LASK Linz și va avansa în grupele Ligii Europa, FCSB va fi răsplătită de UEFA cu suma de 4.300.000 de euro. Apoi, în grupe, victoria valorează 450.000 de euro, iar egalul 150.000.

*Dacă FCSB va pierde dubla cu LASK Linz, atunci va merge în grupele Conference League. Prezența în această competiție înseamnă un bonus de 3.170.000 de euro. Apoi, un meci câștigat în grupe valorează 400.000 de euro, iar un egal aduce 133.000 de euro.

După cum se poate vedea, diferențele sunt mici, iar Liga Europa și Conference League oferă sume apropiate. În cazul FCSB-ului, inclusiv cu un parcurs dezamăgitor în Conference League, echipa se poate apropia de încasări totale de vreo 10.000.000 de euro, cu banii de la UEFA și cu sumele câștigate din drepturile TV și din vânzarea biletelor. Ceea ce e extraordinar pentru sărăcia care domnește în fotbalul nostru intern!

Echipele românești rămase în cupele europene

Liga Campionilor, turul III preliminar

Marți

FCSB – Sparta Praga 2-3 (1-1 în tur)

Conference League, turul III preliminar

Ieri

Astana (Kazahstan) – Corvinul Hunedoara 6-1 (2-1 în tur)

Astăzi

CFR Cluj – Maccabi Petah Tikva (Israel) (1-0 în tur)

Ora 20.00, Digi Sport 1, Prima Sport 1

Liga Europa, play-off

22 august: LASK Linz (Austria) – FCSB

29 august: FCSB – LASK Linz

Orele și televizările vor fi stabilite, ulterior.

Mai multe pentru tine:
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare