Bebelușul Lamine Yamal, ținut în brațe de Messi. Povestea ciudată a fotografiei care a încins internetul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lamine Yamal a fost eroul Spaniei în semifinala de la Euro 2024, contra Franței (2-1). Jucătorul care împlinește mâine 17 ani, cu o zi înaintea finalei turneului final (contra Angliei), apare în câteva fotografii postate pe internet în postura de bebeluș ținut în brațe de Lionel Messi.

Lionel Messi cu bebelușul care se presupune că este Lamine Yamal, actuala vedetă a Spaniei. Foto X

Imaginile au devenit virale pe internet, dar istoria lor e controversată. Lamine Yamal este fiul lui Mounir Nasraoiu, din Maroc, și al Sheileei Ebana din Guineea Ecuatorială. În 2007, el ar fi fost protagonistul unei acțiuni organizate de publicația catalană Sport, în acord cu UNICEF, sponsorul de atunci al Barcelonei și alte organisme de aceeași factură. Acestea inițiaseră proiectul unui calendar caritabil, în care apăreau jucători ai grupării blau-grana ținând în brațe un copil mic, din vânzarea acestuia asigurându-se fonduri pentru mai multe acțiuni umanitare.

Lamine Yamal, desemnat de UEFA jucătorul meciului Spania - Franța, de la Euro 2024. Foto PRO TV

În 2007, UNICEF a decis să caute timp de câteva luni înaintea ședințelor foto copii de toate națiile și rasele, pentru diversitate, pentru că în 2006 apăruseră numai copii ale celor de la Sport sau ai rudelor acestora. Printre cei selecționați ar fost și micul Lamine Yamal, care i-a fost repartizat lui Lionel Messi, pe atunci un băiat timid de 20 de ani.

Lamine Yamal nu are cont pe rețeaua X

Postarea de acum cu fotografia a devenit virală pe rețeaua X, fiindu-i atribuită lui Lamine Yamal. Însă adolescentul din naționala Spaniei nu are însă cont pe respectiva rețea de socializare, acesta aparținându-i unui fan. Chiar dacă acesta are bifă de cont verificat, specifică unuia oficial, la profilul deținătorului este următoarea descriere: „Jucător la FC Barcelona. Jucător al echipei naționale a Spaniei. Contul unui fan. Parodie”. Serviciul permite utilizatorilor să plătească o taxă lunară pentru a obține bifa albastră, care anterior era rezervată persoanelor notabile, organizațiilor și conturilor verificate.

Contul lui Lamine Yamal pe rețeaua X este deținut de o altă persoană. Captură X

Poza este reală, dar contul pe care a apărut postarea nu îi aparține lui Lamine Yamal. Cu toate că o parte a presei internaționale a apreciat drept fake postarea, susținând că Leo Messi ține în brațe un bebeluș care nu este Lamine Yamal, tatăl noului star al Spaniei a redistribuit și el postarea, pe Instagram, cu următorul comentariu: „Începutul a două legende”.

Tatăl lui Lamine Yamal spune că fiul său este în imagine

”Știam că va fi un star de când s-a născut. Oricine este tată știe asta și orice tată vrea ca fiul său să fie cel mai bun. Îi doresc tot binele în viață și în viitor și sper să câștige EURO și să fim campioni. Este euforic, vrea să fie cel mai tânăr jucător care să câștige EURO. Poate că Lamine a fost cel care l-a binecuvântat pe Leo. Fotografia este o coincidență în viață”, a declarat Mounir Nasraoui, citat de Mundo Deportivo.

Și Joan Monfort, fotograful care a realizat imaginea, a recunoscut că nu a știut că bebelușul din imagine era Yamal.

Finala Euro 2024, dintre Anglia și Spania, este programată duminică, 14 iulie, de la ora 22.00 (PRO TV), la Berlin.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie