Baschet: Stănescu duce Steaua la victorie în prelungiri, la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Virgil Stănescu a reuşit cel mai bun meci al său din acest sezon şi Steaua Turabo Bucureşti a câştigat, după preungiri, restanţa cu CSU Atlassib Sibiu, scor final 90-83 (77-77). Partida a contat pentru etapa a 14-a a Diviziei A la baschet masculin.

Stănescu a încheiat partida cu 27 de puncte, 11 recuperări, 2 pase decisive, 2 intercepţii şi un capac, marcând un uriaş coş de două puncte pentru echipa sa la expirarea timpului regulamentar pentru a trimite meciul în prelungiri.

Sibienii au avut mai multe şanse de a pune capăt partidei după 40 de minute însă au ratat nu mai puţin de patru aruncări libere în ultimul minut. La scorul de 77-75 pentru gazde, cu 19 secunde rămase de joc, Octavian Popa Calotă a ratat două aruncări libere, steliştii au prelungit atacul la limita timpului disponibil şi Tomeljak l-a găsit excelent pe Stănescu în zero grade pentru aruncarea care practic a decis meciul.

Steliştii au gestionat mult mai bine prelungirile, Stănescu punctând pentru 83-79 când mai erau 85 de secunde de joc. Jackson a urmărit perfect o aruncare a aceluiaşi Stănescu pentru a mări diferenţa la 85-79 iar după un coş de două puncte a lui Atanackovic, jucătorul ex-iugoslav a comis o greşeală anti-sportivă în încercarea de a-l faulta tactic pe Andrei Mandache. Stelistul a marcat ambele aruncări libere, iar apoi Tomeljak şi Jackson au stabilit scorul final tot de la linia de pedeapsă.

Bucureştenii au avut patru jucători cu cel puţin 10 puncte marcate, Mandache, cu 17 puncte alături de Căruţaşu şi Popescu cu câte 10 susţinându-l excelent pe Virgil Stănescu.

LeVar Seals a contribuit cu 22 de puncte, 6 recuperări şi 3 pase decisive iar Atanackovic a adăugat 20 de puncte şi 8 pase decisive pentru sibieni, care au fost dominaţi categoric sub panou, acolo unde oaspeţii au reuşit 42 de recuperări, faţă de 30 ale gazdelor.

Fanii sibienii au reacţionat furios la finalul partidei. O parte a celor din tribune au strigat demisia, la adresa tehnicianului lituanian Audrius Prakuraitis, iar în teren au fost aruncate diverse obiecte în direcţia arbitrului Mircea Şerban, cel care a acordat acea greşeală antisportivă din finalul prelungirilor.

În urma acestui succes Steaua Turabo acumulează 15 victorii şi 4 înfrângeri şi se află pe locul doi în clasament la egalitate cu Gaz Metan Mediaş, în urma celor de la Asesoft Ploieşti, cu 16 victorii şi 3 înfrângeri. Sibiul iese din zona playoff-ului dar rămâne în continuare în contact cu plutonul de opt echipe care acced în faza a doua a campionatului, la o singură victorie de BCM Piteşti şi CS Otopeni.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort