Baschet: România are șanse mari de a organiza CM de junioare din 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, a declarat că România are șanse mari să găzduiască Campionatul Mondial de baschet feminin pentru junioare U17 din anul 2012 însă va avea nevoie de lucrări importante pentru îmbunătățirea infrastructurii precum și de un buget de 500.000 de euro pentru organizarea competiției.

”Avem șanse mari. Cu câteva îmbunătățiri care sunt realizabile, România ar putea găzdui o asemenea competiție majoră. Vom avea nevoie de un buget situat în jurul sumei de 500.000 de euro în condițiile în care toate cheltuielile, incluzând printre altele cazare, masă, transport pentru cele 12 echipe participante și oficiali, sunt suportate de organizatori”, a declarat Carmen Tocală pentru adevarul.ro.

”Decizia se va lua în luna martie la Central Board-ul FIBA însă în luna ianuarie voi participa la Comisia Mondială a FIBA unde voi încerca să aduc și o serie de argumente extra-sportive, cum ar fi activitățile sociale pe care le putem organiza pe parcursul competiției. Este un eveniment în urma căruia România, sportul românesc va avea de câștigat. Clujul ar putea avea o sală de 7000 de locuri care îi va permite echipei de baschet masculin să evolueze în Eurocup, Aradul va avea de asemenea o sală competitivă, pentru a putea participa în Euroliga feminină, iar sălile respective pot fi folosite și de celelalte sporturi de echipă”, a mai spus președintele FR Baschet. ”Dacă vom primi organizarea acestei competiții atunci vom fi obligați să realizăm cât mai repede toate aceste elemente de infrastructură iar susținerea din partea autorităților locale și a guvernului sunt vitale”, a adăugat Tocală.

Ljubomir Kotleba, reprezentatul FIBA World, care a vizitat în ultimele trei zile România  a precizat că țara noastră este o candidată puternică în disputa cu Olanda și Sri Lanka, celelalte două țări care au rămas în cursa pentru găzduirea CM de junioare din 2012. ”În momentul de față este nevoie de investiții serioase la sălile de la Arad și Timișoara, în timp ce actuala sală de la Cluj întrunește condițiile necesare. Va fi însă foarte important ca noua sală din Cluj, cea de 7000 de locuri, să fie gata la timp, adică până în luna august 2012, pentru că acolo se va desfășura faza finală a competiției. România este o candidată puternică iar în ceea ce privește hotelurile sunt destul de bune pentru echipe și pentru oficiali”, a declarat Kotleba în cadrul unei conferințe de presă susținute la Cluj.

Referitor la posiblitatea de a organiza un Campionat Mondial de seniori, reprezentantul FIBA a fost extrem de sceptic. ”E nevoie de patru săli a câte 10.000 de locuri și un buget între 35 și 50 de milioane de euro. Să mai continui”, a precizat acesta. ”Vom avea nevoie probabil de vreo 80-100 de ani, dacă ne gândim că am putea avea prima sală de 10.000 de locuri cam în 20 de ani”, a spus Carmen Tocală.

Președintele FR Baschet a menționat că din punct de vedere sportiv, organizarea acestei competiții este singura șansă pentru România să evolueze la un Campionat Mondial. ”Cu actualul sistem de calificare, noi nu putem să ajungem la un turneu final și aceasta este o șansă mare pentru noi să ne măsurăm forțele cu Statele Unite, Australia și celelalte forțe din baschetul feminin. Cu un culoar bun, putem reuși un rezultat important. Fetele care vor alcătui naționala U17 peste doi ani sunt deja în pregătire centralizată de un an și în sezonul viitor ar putea evolua sub egida Clujului în Cupele Europene, pentru a avea parte de cât mai multe meciuri tari”, a mai declarat Tocală.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”