Baschet: Mărginean străluceşte din nou în NCAA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Marginean (foto: drexeldragons.com)

Gabriela Mărginean a marcat 23 de puncte, reuşind patru aruncări libere în ultimele 30 de secunde ale jocului, pentru a aduce victoria echipei sale, Drexel Dragons, în partida cu colegiul James Madison, scor 68-67, din cadrul campionatului universitar de baschet al SUA, NCAA.

Mărginean şi-a completat evoluţia cu 5 recuperări şi a transformat, în total, 9 dintre cele 10 aruncări libere de care a beneficiat. Victoria este cu atât mai preţioasă cu cât Drexel a obţinut prima victorie în faţa unei univerităţi clasate printre primele 25 în Statele Unite în ceea ce priveşte baschetul feminin.

Dawn Evans de la Madison, a doua marcatoare din NCAA în acest sezon, a totalizat 30 de puncte, fiind principala realizatoare a meciului.

Gabriela Mărginean mai are nevoie de doar 8 puncte pentru a deveni cea mai bună marcatoare din istoria Conferinţei CAA, şi a fost aleasă recent în echipa deceniului din această conferinţă.

Un alt jucător român care evoluează în NCAA, Vlad Moldoveanu, a început anul 2010 cu o victorie, colegiul său, American University, învingând pe Brown cu 76-68. Moldoveanu a încheiat partida cu 15 puncte, 2 recuperări şi 2 pase decisive.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate