Baschet: Croatul Cizmic, dat afară de la Steaua Turabo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teo Cizmic a antrenat Steaua timp de un an

Înfrângerea pe care BC Steaua a suferit-o la Târgu Mureş, scor 81-79, în etapa a 5-a a Diviziei A la baschet masculin i-a fost fatală antrenorului principal al roş-albaştrilor, croatul Teo Cizmic. Acesta a fost îndepărtat de la conducerea echipei şi a plecat marţi dimineaţă în Croaţia.

Surse din anturajul echipei militare au declarat că situaţia a fost extrem de tensionată în vestiar, după ce bucureştenii au pierdut meciul în ultimele secunde, în condiţiile în care au condus cu un punct când mai erau 20 de secunde de joc. Liviu Dumitru a înscris însă de la trei puncte coşul decisiv al victoriei mureşene cu doar câteva secunde înainte de sunetul sirenei de final şi a administrat cea de-a doua înfrângere pentru Steaua în acest sezon, ambele fiind suferite în deplasare.

Conducerea clubului militar a considerat că este necesar un şoc la echipă în urma jocului nu tocmai convingător din debutul sezonului şi astfel a luat decizia de a întrerupe contractul cu antrenorul croat. Bucureştenii sunt pe locul cinci în campionat şi au înregistrat trei victorii, două pe teren propriu şi una, norocoasă, în deplasare, în prima etapă, la nou-promovata Miercurea Ciuc.

Potrivit blogului baschet.tv al fostului jucător stelist Adrian Voinescu, şi Cizmic şi-ar fi dorit să părăsească Steaua în urma unor neînţelegeri financiare. Cu Cizmic la cârmă, Steaua a fost în sezonul trecut singura echipă bucureşteană care a atins faza playoff-ului şi s-a calificat în această vară, în grupele Eurochallenge Cup.

Interimatul pe banca Stelei va fi asigurat de către antrenorul secund, gălăţeanul Florin Nini, care a sosit în această vară la gruparea stelistă. Acesta va conduce în premieră echipa, miercuri, în derby-ul etapei a 6-a cu Gaz Metan Mediaş.

Partida are loc în Sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul" din Capitală, cu începere de la ora 18.00 şi va fi transmisă în direct de către TVR 3.

Iată finalul de infarct al meciului de la Târgu Mureş:

Iată programul complet al etapei a şasea, 27 octombrie:

17:30 CSM Bucuresti - BC Timisoara
18:00 CSU Atlassib - Energia Rovinari (în direct la www.csufans.ro/chat)
18:00 BC Arges Pitesti - BC Mures (în direct la www.csufans.ro/chat)
18:00 Steaua Turabo - Gaz Metan Medias (în direct la TVR3)
18:00 Poli Iasi - CSU Brasov
19:00 "U" Mobitelco - CSM Oradea
19:00 CSU Asesoft - CS Otopeni
19:00 BC Miercurea Ciuc - SCM Craiova

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete