Baschet: Asesoft, eliminaţi din Eurochallenge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSU Asesoft Ploieşti a pierdut aseară, în deplasare, partida cu Belgacom Liege, scor 86-79, şi nu mai are nicio şansă de a avansa în următoarea fază a Eurochallenge Cup, competiţie pe care a câştigat-o în 2005.

Ploieştenii aveau nevoie de victorie pentru a rămâne în cursa calificării şi au condus la pauză cu 41-39, după un excelent sfert al doilea, încheiat cu un coş de trei puncte, at the buzzer, marcat de Kabengele.

Lipsa de eficienţă în ofensivă s-a simţit din plin în sfertul al treilea pentru ambele echipe, însă Asesoft nu a marcat decât opt puncte faţă de cele 14 reuşite de oaspeţi, care au intrat în sfertul decisiv cu un avantaj de patru puncte, 53-49.

Belgienii au reuşit un forcing, care avea să se dovedească crucial, în debutul sfertului al patrulea, marcând 12 puncte şi primind doar două. Americanul Alex Rouff a marcat toate cele opt puncte ale sale în acest interval de timp contribuind decisiv la victoria echipei sale.

Ploeştenii nu au mai reuşit să întoarcă partida de la scorul de 65-53, cu şase minute rămase de joc. Hargrove a încercat să-şi ţină echipa în joc marcând 10 puncte dintre cele 18 ale sale până la finalul partidei, însă nu a fost de ajuns.

Cătălin Burlacu a încheiat reuşit un double-double pentru Asesoft cu 10 puncte şi 12 recuperări, Burleson a contribuit cu 13 puncte şi 3 pase decisive în timp ce pivotul Rashard Griffith a marcat 11 puncte şi 4 recuperări.

Principalul marcator al partidei a fost americanul Michael Green, de la Liege, cu 26 de puncte, el reuşind împreună cu conaţionalii săi Adrian Banks şi Will Thomas să marcheze în total 59 de puncte.

Ploieştenii mai au un singur meci de disputat în grupa E a Eurochallenge Cup, la 12 ianuarie, acasă cu BC Doneţk, însă nu mai au nicio şansă de calificare în faza următoare a competiţiei.

Se pare că până la încheierea perioadei de iarnă de transferuri ploieştenii se vor despărţi de mai mulţi jucători străini, printre cei vizaţi fiind Arvydas Cepulis, Kevin Burleson şi chiar Rashard Griffith.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani