Baschet: Antrenorul ICIM-ului pleacă după trei trofee cucerite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerul echipei de baschet feminin ICIM Arad, Marcel Urban, a declarat că antrenorul Stacey Nolan va părăsi gruparea cu care a câştigat titlul naţional în sezonul 2010-2011, dar şi Cupa României şi Liga Europei Centrale.

Trebuie să ne focalizăm spre aducerea unui alt antrenor, asta pentru că, din câte se pare, Stacey are alte gânduri şi planuri de viitor şi foarte probabil nu va mai pregăti echipa noastră. Bineînţeles că ne gândim şi la lot, pentru că în curând vom începe operaţiunea de recontractare a câtorva jucătoare de bază din echipă. Abordăm, ca de fiecare dată, cu speranţe şi încredere sezonul viitor, cel mai important este să creionăm cât mai repede bugetul, după care să lucrăm în linişte pentru formarea unui nou lot competitiv", a declarat managerul Marcel Urban, citat de portalul sportarad.ro.

Nolan a antrenat prima dată în România în 2008, formaţia LMK Sf. Gheorghe, iar în sezonul 2010-2011 a obţinut cele mai bune performanţe, cu ICIM Arad: titlul de campioană, Cupa României şi Liga Europei Centrale.

Declarat antrenorul anului 2010 în România, tehnicianul american pregăteşte în continuare echipa naţională a României, cu care va participa la recalificările pentru CE din 2011. Tricolorele vor juca în Italia, în iunie, cu naţionala ţării gazdă, Belgia, Germania şi Serbia, câştigătoarea grupei B urmând să joace finala pentru calificarea la CE, cu câştigătoarea grupei A. Învingătoarea se va califica la turneul final al CE din 2011, din Polonia (11 iunie-3 iulie).

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate