Barcelona, un dezastru financiar! Cât de mari sunt datoriile grupării catalane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Publicaţia spaniolă Record a dezvăluit datoria actuală a Barcelonei, iar suma la care se ridică aceasta este una astronomică, 1,4 miliarde de euro.

S-a ajuns în această situaţie atât din cauza managementului foarte prost, cât şi din cauza crizei generate de apariţia COVID-19. Astfel, faţă de sezonul 2019-2020, veniturile au scăzut anul trecut cu 224 de milioane de euro (26%), 181 de milioane fiind pierdute din cauza imposibilităţii de a juca cu spectatori în tribune, la care s-au adăugat alte activităţi comerciale conexe. Cum cheltuielile au crescut şi ele cu 19%, Barcelona a înregistrat pierderi-record în sezonul 2020-2021, în valoare de 481 de milioane de euro!

Din cele 1,4 de miliarde de euro datorii, 617 milioane sunt către bănci, 389 de milioane către jucători, în timp ce restul sumei este formată din drepturile de televiziune primite în avans şi alte litigii.

Din cauza problemelor financiare, în această vară, Barcelona a trebuit să se despartă de cel mai important jucător al echipei, Lionel Messi, dar şi să îl împrumute gratis pe Antoine Griezmann la Atletico Madrid, echipă de la care îl cumpărase cu doar un sezon în urmă pentru 120 de milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui