Barcelona taie în carne vie: Cinci jucători vor fi daţi afară! S-a aflat numele antrenorului interimar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ousmane Dembele, mai mereu accidentat

Chiar dacă revenirea lui Xavi pe „Camp Nou“ e o formalitate şi, potrivit presei internaţionale, urmează să fie oficializată, în acest weekend, e clar că problemele Barcelonei nu se vor rezolva, brusc, prin instalarea unui nou antrenor.

De altfel, „Marca“ a scris că, odată cu plecarea lui Koeman, lotul va fi remaniat, în iarnă. 

Vor fi îndepărtaţi cinci jucători: Luuk de Jong, Samuel Umtiti, Sergi Roberto, Clement Lenglet şi Ousmane Dembele. Primii doi vor fi lăsaţi să plece liberi, având în vedere randamentul lor de până acum, în timp ce Barcelona speră să-i vândă pe ceilalţi trei pentru a face rost de bani. Mai ales că Xavi ar fi cerut cinci jucători noi, în discuţiile pe care le-ar fi avut cu preşedintele Laporta.

Cert e că, până la venirea lui Xavi, echipa va fi pregătită de un interimar. Jurnaliştii spanioli au scris că, în următoarea perioadă, Barcelona va fi antrenată de Sergi Barjuan, tehnicianul formaţiei secunde.

Xavi ar urma să ajungă la Barcelona după întreruperea campionatului pentru meciurile echipelor naţionale din luna noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani