Barcelona la Balon, avantaj Real Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce Messi, Guardiola şi compania se pregăteau să culeagă laurii „Balonului de Aur 2011“, rivala catalanilor s-a distanţat la cinci puncte.

Doar o minune ar fi făcut ca Leo Messi să nu fie declarat aseară la Zürich cel mai valoros jucător din lume, pentru al treilea an consecutiv (ceremonia decernării „Balonului de Aur 2011" s-a terminat după închiderea ediţiei). Situaţie asemănătoare şi în cazul lui Pep Guardiola la categoria „antrenorul anului". Să nu uităm de Xavi, aflat printre cei trei finalişti, alături de Cristiano Ronaldo. De asemenea, pe lângă Messi şi Xavi, alţi trei componenţi ai Barcelonei, Iniesta, Dani Alves şi Pique aveau locurile asigurate în 11-le ideal imaginat de FIFA şi de FIFPro (Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti).

În total, Barça a deplasat în Elveţia o delegaţie de 25 de persoane pentru a primi aşa cum se cuvine recunoaşterea valorii demonstrate anul trecut. Ziua de aur a catalanilor a fost însă parţial stricată de egalul făcut de Barcelona cu o seară înainte în campionatul Spaniei. Un 1-1 pe terenul rivalei locale Espanyol care le-a oferit „galacticilor" de la Real Madrid (5-1 cu Granada) ocazia de a se distanţa la cinci puncte în fruntea clasamentului.Aşadar, deşi bătută în meciul direct cu eterna adversară pentru titlu, echipa lui Jose Mourinho are un parcurs de regularitate contra echipelor mici care-i permite să fie în continuare în pole-position.Cu gândul la festivităţile de la Zürich, jucătorii Barcelonei au încercat să se menajeze în meciul cu Espanyol, crezând probabil că cele trei puncte vor veni de la sine.

„Penalty cât casa" refuzat

Conform graficului, Cesc Fabregas a deschis scorul repede, dar relaxarea de final i-a costat pe „extratereştrii" lui Guardiola, a doua echipă a Cataluniei egalând în minutul 86. Asaltul final al Barcelonei ar fi trebuit să se încheie cu un penalty, refuzat de arbitru la henţul lui Raul Rodriguez la şutul lui Pedro. „Penalty cât casa!", a scris cotidianul catalan Sport. „O echipă ca a noastră nu poate da vina pe arbitraj. Campionatul nu s-a încheiat, mai sunt multe etape", a fost reacţia diplomatică a lui Guardiola.

„Galacticii" au fentat Balonul

Ştiind că nu au nicio şansă contra lui Messi şi Guardiola în ancheta "Balonului de Aur", Cristiano Ronaldo şi Jose Mourinho au încercat să evite o nouă umilinţă în faţa catalanilor şi au rămas acasă. E adevărat, au găsit şi un motiv plauzibil, meciul decisiv de astăzi de la Malaga (ora 23.00, DigiSport) din optimile de finală ale Cupei Spaniei. Dacă îşi vor apăra avantajul de un gol (3-2 în tur), madrilenii vor juca în sferturi, la 18 şi 25 ianuarie, chiar cu Barcelona.

5 egaluri a făcut Barcelona în acest sezon în campionatul Spaniei, faţă de unul singur în cazul lui Real Madrid.

Mai multe pentru tine:
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
Șoc la „Insula Iubirii”: Maria și Marius Avram s-au despărțit, iar Marius a părăsit Thailanda cu ispita Oana Monea. Cum au ajuns iar împreună?
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Boala din cauza căreia Andreea Marin a slăbit 5 kg: „A fost mai neplăcut!” Ce spune despre viața sentimentală, după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Sunt foarte matură și foarte asumată în ceea ce fac!”
Tensiune explozivă la PSG: ucraineanul Zabarnîi cere alungarea rusului Safarov din vestiarul campioanei Europei
Progrese mari pe unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane ale României, pe o rută strategică
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Două zodii vor încheia un ciclu karmic dificil de 10 ani până la finalul anului 2025. Vor păși într-o nouă eră a vieții lor, mult mai bună