Barca – Real 2-2 și catalanii se califică în semifinalele Cupei Spaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Barcelona n-a câștigat pe Nou Camp, în fața Realului din Madrid, dar s-a calificat în semifinalele Cupei Spaniei. Victorioasă în tur, cu 2-1, echipa lui Messi a terminat la egalitate, 2-2, manșa secundă.

Real Madrid a dominat prima parte a reprizei I, ratând câteva mari ocazii – în secunda 10 a meciului, Higuain a scăpat singur cu Pinto, la o eroare a lui Pique, însă a ratat ținta -. Golurile au venit însă la cealaltă poartă. Cu cinci minute înainte de pauză Pedro a marcat la o pasă a lui Messi, iar în prelungiri Dani Alves a înscris cu un șut senzațional, din afara careului, de pe partea dreaptă.

Madrilenii au revenit după pauză și au egalat prin golurile lui Ronaldo (min. 68), care a scăpat singur, l-a driblat pe Pinto și a trimis în poarta goală, și Benzema (min. 72), francezul depășindu-l ușor pe Puyol. Real a avut un gol anulat (Sergio Ramos), pentru un fault în faza premergătoare, același jucător fiind eliminat pe final, când a văzut al doilea cartonaș galben.

La conferința de presă de după meci, Jose Mourinho a refuzat să vorbească despre arbitraj - fotbaliștii Realului au fost nemulțumiți, la final -, însă mai apoi a rostit sec: ”Este imposibil să câștigi pe Nou Camp”.

Echipe de start:

BARCELONA: Pinto - D. Alves, Pique, Puyol, Abidal - Xavi, Busquets, Iniesta - Alexis, Messi, Fabregas.

REAL: Casillas - Arbeloa, Pepe, S. Ramos, Coentrao - L. Diarra, X. Alonso - Ozil, Kaka, C. Ronaldo – Higuain.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile