Bănel Nicoliţă s-a antrenat la mini-fotbal pentru revenirea în Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bănel Nicoliţă se retrăsese din fotbal pentru o funcţie administrativă la Făurei, în oraşul natal, dar şi-a dat seama că e greu să agăţi ghetele în cui cât încă mai poţi.

De câteva luni, jucătorul în vârstă de 32 de ani şi-a pregătit revenirea, iar numeroasele discuţii s-au concretizat într-un final. ASA Târgu Mureş, una dintre codaşele Ligii 1, i-a obţinut semnătura lui Bănel, iar din 4 februarie îl vom vedea pe fostul stelist din nou la joc. Pentru a se menţine în formă, acesta a ales o modalitate inedită. Nicoliţă a făcut echipă cu foştii stelişti, Ghionea, Petre Marin, Stelian Stancu, Cătălin Liţă, Adrian Neaga, Vali Badea sau Sorin Paraschiv, timp de trei luni, la Victory Cup, o competiţie de minifotbal pentru amatori foarte cunoscută în Bucureşti. Bănel a mai fost în lotul celor de la ASA Tg Mureş şi în urmă cu două sezoane, când echipa a fost preluată de Dan Petrescu, alături de care a cucerit Supercupa României. După plecarea antrenorului în China, acesta a semnat cu Viitorul lui Hagi.
Victory Cup a ajuns la a şasea ediţie a campionatului de fotbal pentru amatori. Sistemul competitional este unul de tip campionat, tur-retur: Liga I este formată din 14 echipe. La sfârşitul sezonului, formaţiile situate pe ultimele patru locuri retrogradează. Liga a II-a este formată din doua serii. Primele trei formaţii din fiecare serie a Ligii secunde promovează direct, în timp ce formaţiile aflate pe locul al doilea vor disputa un "triunghiular" în urma căruia cea mai bună va promova. Noutatea pentru acest sezon o reprezintă Liga a III-a, care va începe de săptămâna viitoare şi este alcătuită din opt echipe.

Vezi un super-gol înscris de Bănel Nicoliţă la Victory Cup!Body

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă