Avem şi astfel de români. Valentin Lazăr, mijlocaş Dinamo: „Sper să picăm cu Portugalia şi să ne dea Ronaldo trei goluri. Eu nu ţin cu echipa naţională“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Calificarea României la barajul pentru Mondialul din 2014 ne-a arătat două categorii de români. Unii care sunt atât de orbiţi de ura pe care o simt pentru Piţurcă, încât au ajuns să fie deranjaţi de victoriile naţionalei sub comanda sa. Apoi, îi avem pe acei oameni care nu simt nimic, de fapt, pentru România.

Dan Petrescu remarca, miercuri seară, ura nejustificată care există în jurul echipei naţionale. La 24 de ore după ce tricolorii au ajuns la barajul pentru Mondiale, fiind practic la două meciuri de prima lor prezenţă la un CM după 1998, senzaţia generală e una de nemulţumire, chiar furie, dacă te uiţi la anumite emisiuni televizate. Într-adevăr, jocul României lasă mult de dorit, dar, în acest moment, judecând strict după rezultate, n-avem ce să-i reproşăm lui Piţurcă.

După partida cu Estonia, au existat voci care au pus prezenţa redusă a spectatorilor în tribune pe seama faptului că România nu joacă nimic, iar fanii nu vor să-l vadă pe Piţurcă. Lucrurile stau însă altfel, în realitate. Aşa cum adevarul.ro a scris înainte de România - Estonia, românii nu mai sunt ataşaţi de prima reprezentativă, la fel pe vremea Generaţiei de Aur. Motivul? Nu neapărat lipsa rezultatelor, ci faptul că noţiunea de patriotism s-a pierdut undeva pe drum, odată cu trecerea anilor. Dovada cea mai bună? Discursul lui Valentin Lazăr (24 de ani), mijlocaş la Dinamo, după ce tricolorii au ajuns la baraj.

Ce a spus?

„Eu aş vrea să picăm cu Portugalia, să ne dea Cristiano Ronaldo trei goluri. Eu nu sunt suporter al echipei naţionale, eu ţin cu echipa mea de club“, a spus Lazăr pentru Mediafax. Deşi nu ţine cu România, paradoxal, anonimul fotbalist al „câinilor“ speră ca să fie chemat, cândva, la lot!

„Momentam eu nu sunt în situaţia de a mă gândi la echipa naţională, poate peste doi-trei ani“, e o altă afirmaţie făcută de Lazăr.

Dinu: „Patriotismul s-a pierdut“

Lazăr e legitimat la acelaşi club la care activează şi Cornel Dinu, fost fotbalist emblematic pentru România care, în perioada 1968-1981, a bifat 75 de selecţii şi şapte goluri la prima reprezentativă.

„Procurorul“ a fost mâhnit de declaraţiile date de Lazăr. „Copiii trebuie îndrumaţi, sentimentul patriotic s-a pierdut. Asta se petrece şi cu inconştienţa noastră caracteristică. În momentele importante, neamul nu este atent", a spus Dinu la Digi Sport.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online