Avem numele preşedintelui LPF: rezultat devastator în „meciul“ Iorgulescu – Drăgoi. Totul s-a decis în câteva minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile pentru şefia Ligii Profesioniste de Fotbal au avut loc, astăzi, între un candidat care n-a depus niciun program electoral şi altul care şi-a făcut o campanie timidă

Iar învingătorul a fost Gino Iorgulescu (61 de ani), actualul preşedinte LPF, cel care n-a avut niciun program în încercarea de a câştiga un nou mandat. 

Şi, se pare că nimicul oferit de Iorgulescu a fost mai bun decât programul conceput de Sorin Drăgoi (52 de ani). Numai aşa se explică modul în care actualul şef al Ligii a reuşit să câştige alegerile cu un zdrobitor 13-1!

UPDATE - Ajuns preşedinte LPF în 2013, Iorgulescu a câştigat, astăzi, un nou mandat de cinci ani. Singurul club care l-a votat pe Drăgoi a fost ACS Poli Timişoara. Iar asta în condiţiile în care Drăgoi e preşedintele acestei grupări.

UPDATE - Prima reacţie din partea candidatului învins, Sorin Drăgoi: „Dacă mă întrebaţi azi-noapte, eram câştigător. Lucrurile se mai schimbă. Ca să candidezi împotriva unui candidat preferat, e foarte greu. Sunt convins că totul s-a schimbat aseară. A fost o atitudine firească în sală, n-am venit să facem scandal. Nu sunt dezamăgit de voturile pe care nu le-am primit, dezamăgit sunt de situaţia fotbalului românesc“.

UPDATE - Valeriu Argăseală, preşedinte FCSB: „13-1, acesta a fost scorul. Nu cred că e un rezultat politic. Ulterior, a fost supus la vot staff-ul, directorul economic, secretarul, şi aşa mai departe. A votat inclusiv Timişoara. Gino a avut un program prezentat cluburilor, nu poţi schimba percepţia cuiva care a lucrat patru ani. Nu cred că trebuie să reducem discuţia la drepturile TV, după informaţiile pe care le avem, drepturile TV vor rămâne la acest nivel şi o să crescă în următorii cinci ani în funcţie de cum va fi manageriat acest contract. Fotbalul trebuie sprijinit de oamenii de afaceri, de comunitate, legislaţia trebuie să permită acest lucru“.

UPDATE - Gigi Becali, finanţator FCSB: „Am anticipat. Ştiam, am mai vorbit cu câteva persoane. Chiar Gino mi-a spus că are 10 propuneri în adunarea generală. Mi-a spus că e sigur plus încă doi, trei. Gino e un om care are o situaţie bună, are bani. Dacă el e acolo, e acolo pentru că-i place fotbalul. Nu se gândeşte la nicio şmecherie. Eu sunt şi subiectiv. Aveam vreo 20 de ani, acum vreo 40, 50 de ani...Gino a fost pe la şefi de poliţie, pe la generali, pentru mine, carnete, alea, alea... Odată, i-am luat şi casa, şi maşina, iar când a venit acasă nu i-am deschis uşa.... s-a dus să doarmă la prieteni. Era şi foarte respectat. A fost un om serios întotdeauna. Odată, i-am luat maşina de la Snagov, era beat, am plecat cu maşina, m-am dus la el acasă, am închis uşa. Când a venit acasă, nu i-am deschis, s-a dus să dea nişte telefoane pe la nişte prieteni. Gino e mai retras, nu-l poţi schimba. Fiecare om e în felul lui, lui Gino nu poţi să-i ceri mai mult. E ca şi cum îmi ceri mie să îmi ţin gural“.

CITEŞTE ŞI:

*Iorgulescu, proiect spectaculos pentru fotbalul românesc: vrea să aducă în ţară o tehnologie de 1,8 milioane de euro

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă